X 
Transnistria stiri: 1405
Eurovision stiri: 504

Cît vor primi din partea statului partidele care au ajuns în Parlament

8 apr. 2019,, 10:00   Politică
2566 0

Comisia Electorală Centrală urmează să revadă Regulamentul privind subvenționarea partidelor de la bugetul de stat.

Această necesitate reiese din rezultatele alegerilor parlamentare din 24 februarie, ținînd cont de faptul că 40% din cele 40 de milioane de lei prevăzute pentru anul 2019 se alocă proporțional cu performanțele obținute la scrutinul parlamentar.

Reprezentanții CEC au prezentat modul de calcul al subvențiilor. Costul unui vot în urma scrutinului parlamentar se calculează astfel: cele 16 milioane de lei (40%) prevăzute pentru finanţarea partidelor politice se împart la numărul total de voturi valabil exprimate, iar rezultatul obținut se împarte la 12 (luni ale anului 2019). (16 000 000 lei : numărul de voturi valabil exprimate) : 12 luni

În acest sens, am simulat anumite calcule în urma cărora am obținut costul aproximativ al unui vot sau „cuantumul subvenției lunare pentru fiecare vot valabil exprimat” în urma alegerilor din 24 februarie. Acesta ar constitui aproximativ 0,47 lei.

Totodată, cuantumul subvenției lunare pentru fiecare vot valabil exprimat în urma alegerilor locale din 2015, pentru care, la fel, sînt alocate 16 milioane de lei ( tot 40% din total ), a rămas același - 0,3760308 lei.


Astfel, pînă la desfășurarea alegerilor locale noi, PSRM va fi formațiunea care va primi din partea statului cele mai mari subvenții, adică peste 610 mii lei. Această sumă reprezintă 846 656 de voturi, acordate de cetățeni la alegerile recente (se ia în calcul votul acordat pentru partid în circumscripția națională, dar și voturile obținute de reprezentanții formațiunii în circumscripțiile uninominale – nota red.) și 558 028 de voturi obținute la ultimele alegeri locale din anul 2015.

Partidul Democrat va primi din partea statului aproximativ 600 de mii lei/lunar, datorită a 678 926 de voturi obținute la parlamentare și 734 567 de voturi obținute la locale.

O altă formațiune parlamentară, Partidul „ȘOR”, va obține subvenții în valoare de aproximativ 120 de mii lei pentru cele 237 377 de voturi de la parlamentare și 14 918 voturi din alegerile locale.

Cele două partide din cadrul blocului ACUM vor trebui să împartă circa 350 de mii lei, obținute datorită a 734 762 de voturi în urma alegerilor parlamentare.

De precizat că încă 4 milioane de lei vor fi repartizate între partidele care au respectat cota de cel puțin 40% de candidați femei din numărul total al candidaților înaintați în toate circumscripțiile uninominale în alegerile parlamentare.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?