X 
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Cine va deveni noul ambasador al Rusiei în Moldova?

3 apr. 2018,, 09:20   Politică
3188 1

Noul ambasador al Federației Ruse în Moldova va fi Oleg Vasnețov, candidatura Dlui pentru acest post a fost susținută de Duma de Stat a Federației Ruse, relatează Noi.md.

«Comitetul Dumei de Stat pentru afaceri CSI, integrare eurasiatică și relații cu compatrioții a susținut numirea lui Oleg Vasnețov în calitate de ambasador în Republica Moldova», a declarat pentru RIA Novosti prim-vicepreședintele Comitetului, Constantin Zatulin.

Oleg Vasnețov a absolvit Institutul de Stat de Relații Internaționale din Moscova (MGIMO) în anul 1975, iar în 1984 Academia Diplomatică a MAE a URSS. Posedă limbile franceză, engleză și bulgară. Din anul 1988 pînă în anul 1993 a fost atașat cultural al Ambasadei URSS, apoi al Rusiei în Bulgaria. În anii 1996-2000 a fost consilier al Ambasadei Rusiei în Franța. În perioada 2000-2003 a fost director adjunct al Departamentului relaţii culturale şi afaceri UNESCO, apoi în anii 2003-2008 a fost ambasador în Republica Democratică Congo, după care a revenit în Aparatul Central al Ministerului Afacerilor Externe al FR.

În prezent, postul Ambasadorului Extraordinar și Plenipotențiar al Federației Ruse în Republica Moldova îl deține Farit Mukhametșin. El conduce Ambasada FR în Republica Moldova din 5 aprilie 2012. La sfîrșitul lunii ianuarie a acestui an, Farit Mukhametșin a împlinit 71 de ani, ceea ce conform legislației ruse, depășește limita de vîrstă pentru aflarea în serviciul de stat.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?