Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Cine este consilierul care ar fi vrut să cumpere primarul de Ocnița

4 aug. 2023,, 17:27   Politică
3689 0

Soțul deputatei Lozovan, Pavel Gîrleanu, care este consilier raional al orașului Ocnița a fost escortat de ofiterii CNA la Judecatoria din Bălți, în dosarul tentativei de corupere a primarului de Ocnița, Victor Artamaniuc.

Potrivit oamenilor legii, acesta a încercat să-i ofere alesului local, 30 de mii de dolari pentru ca acesta să adere la Partuidul Renasterii, condus de Alexandr Nesterovschi, transmite NordNews.

Știri.md amintește că pe 2 august, sub controlul CNA a fost primită suma de 30.000 de dolari, iar consilierul a fost reținut în flagrant. Ofițerii CNA și procurorii au constatat că, începînd cu 24 martie şi pînă în prezent, primarul orașului Ocnița ar fi fost abordat de către unul dintre consilierii raionali în vederea convingerii acestuia de a renunța la formațiunea din care făcea parte și aderarea la un alt partid politic.

În schimb, consilierul i-ar fi promis o remunerare ilicită de 2 milioane de lei, dintre care 1 milion era personal pentru primar, iar altă parte din bani urma a fi investită în proiecte de infrastructură.


0
1
1
4
3

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?