X 
Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Chișinăul cere suportul OSCE în investigarea omorului lui Oleg Horjan

2 aug. 2023,, 16:42   Politică
2805 0

Viceprim-ministrul pentru reintegrare Oleg Serebrian a avut o întrevedere cu reprezentantul special al Președinției în exercițiu a OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană, Thomas Mayr-Harting, însoțit de șefa Misiunii OSCE în Republica Moldova, Kelly Keiderling.

Vicepremierul a trecut în revistă situația curentă în dialogul dintre Chișinău și Tiraspol, cu mențiunea că în anul 2023 au avut loc 2 întrevederi ale reprezentanților politici și 5 ședințe ale grupurilor de lucru sectoriale.

"A fost transmis mesajul privind necesitatea schimbării tacticii Tiraspolului de a accepta ședințe de lucru doar la sediile din or.Tiraspol și or.Bender ale Misiunii OSCE în Republica Moldova, cu politizarea artificială a unei probleme inexistente, pretinsa existență a barierelor în calea liberei circulații pe malul drept motivate de incriminarea separatismului în legislația națională, și care în realitate e o imagine inversată în lumina restricțiilor și obstacolelor menținute abuziv de către Tiraspol în/dinspre localitățile din regiunea transnistreană", se arată într-un comunicat al Biroului politici pentru reintegrare.

Vicepremierul pentru Reintegrare a solicitat OSCE să acorde suport organelor de drept naționale în investigarea omorului cetățeanului Oleg Horjan.

"S-a readus în vizor situația alarmantă a respectării drepturilor omului din regiune care se deteriorează în mod continuu și unde nu sunt protejate nici chiar persoane cunoscute opiniei publice, cum a fost cazul omorului cu semne vizibile de tortură a cetățeanului Republicii Moldova Oleg Horjan, cu reiterarea solicitării către OSCE de a acorda suport organelor de drept naționale în vederea investigării plenare a circumstanțelor și probelor în conformitate cu cerințele legislației în vigoare", se mai arată în comunicat.


Cu privire la subiectele frecvent invocate de către Tiraspol (autorizarea importurilor de diferite bunuri, asigurarea cu polițe de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto, înmatricularea autovehiculelor din regiune etc.) s-a accentuat că prevederile cadrului normativ național se aplică în mod echitabil și nediscriminatoriu pe întreg teritoriul țării.

4
0
0
0
2

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?