Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Chișinăul a cerut de la Tiraspol informații despre procesul de înmatriculare cu numere neutre în stînga Nistrului

17 sep. 2021,, 12:45   Politică
2550 0

Chișinăul a cerut de la Tiraspol listele cu mașinile înmatriculate cu numere neutre în stînga Nistrului, informațiile furnizate urmînd că fie examinate minuțios de către autoritățile R. Moldova și discutate cu partea ucraineană.

Astăzi la Chișinău, în sediul Misiunii OSCE a s-a desfășurat întrevederea comună a reprezentanților politici în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană și a experților din cadrul grupurilor de lucru pentru dezvoltarea transportului auto și infrastructurii drumurilor, cu participarea exponenților mediatorilor și a observatorilor din cadrul formatului de negocieri „5+2”.

În cadrul acesteia s-a discutat despre mașinile din unitățile administrativ-teritoriale din stînga Nistrului și mun. Bender, în contextul în care Ucraina a interzis de la 1 septembrie trecerea frontierei sale de către mașinile cu plăcuțe de înmatriculare emise de Tiraspol.

„Chișinăul a subliniat că este necesară o soluție rapidă cu caracter umanitar pentru oamenii și unitățile de transport de pe malul stîng care traversează hotarul moldo-ucrainean”, se arată într-un comunicat al Biroului pentru Reintegrare.

Partea moldovenească a enunțat necesitatea prezentării de către Tiraspol a listelor cu detaliile corespunzătoare despre situația unităților de transport vizate, iar informațiile furnizate urmează a fi examinate minuțios de către autoritățile relevante ale Republicii Moldova, inclusiv prin canalele de cooperare bilaterală moldo-ucraineană, cu organizarea evaluărilor corespunzătoare, în vederea identificării unor soluții.


S-a discutat și despre funcționarea punctelor de înmatriculare a mijloacelor de transport din or.Tiraspol și or.Rîbnița, probleme curente în activitatea acestora, dinamica documentării cu plăci și cu certificate de înmatriculare de model neutru a mijloacelor de transport ce cad sub incidența mecanismelor agreate în negocieri , 6 060 de autovehicule fiind documentate, în prezent, acțiuni întreprinse și ce urmează a fi luate de către specialiștii de profil în vederea generării soluțiilor tehnice, eficientizării proceselor, sporirii randamentului activității și oferirii posibilității unui număr mai mare de solicitanți de a beneficia de oportunitățile oferite de mecanismele existente.

Consultările pe marginea subiectelor prenotate vor continua în perioada apropiată, următoarea întîlnire fiind programată pe luni, 20 septembrie curent.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?