Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Chicu a participat la reuniunea Consiliului Interguvernamental Eurasiatic

9 oct. 2020,, 14:11   Politică
3251 1

Premierul Ion Chicu a participat, în regim de videoconferință, la reuniunea Consiliului Interguvernamental Eurasiatic, găzduită de Republica Armenia, care a reunit șefii de Guverne ai statelor membre ale Uniunii Economice Eurasiatice (UEE).

Printre subiectele abordate s-a regăsit aspectul legat de măsurile aplicate în statele participante la eveniment privind asigurarea siguranței sanitar-epidemiologice, evoluțiile în procesul de prevenire a răspîndirii COVID-19 pe teritoriile statelor participante, precum și situația social-economică pe fundalul crizei generate de pandemie.

În discursul său, premierul a subliniat importanța pe care o acordă Republica Moldova pentru consolidarea relațiilor comerciale și economice cu țările UEE, dezvoltarea parteneriatelor în domenii de interes reciproc, cu caracter economic și investițional.

„Ne propunem să valorificăm statutul de stat observator la Uniunea Economică Eurasiatică pe dimensiunea de cooperare comercial-economică și impulsionare a exportului, valorificînd potențialul existent în diverse sectoare ale economiei. Mă refer, în primul rînd, la agricultură, industrie, infrastructură, digitalizare a economiei. Țara noastră își propune să accelereze procesul de digitalizare a economiei, care oferă premisele necesare modernizării proceselor și sporirii atractivității economice, promovării serviciilor digitale pentru mediul de afaceri, stimulării aplicării instrumentelor de comerț electronic”, a menționat Ion Chicu.

Prim-ministrul a subliniat deschiderea Republicii Moldova pentru dezvoltarea proiectelor interguvernamentale și participarea la diverse inițiative de interes, în astfel de domenii, cum ar fi: complexul agroindustrial și asigurarea securității alimentare a țărilor UEE. Prin urmare, Șeful executivului a adus drept exemplu proiectul hubului agroindustrial „AgroHub-Moldova”, prezentat în cadrul Forumului de afaceri moldo-rus desfășurat recent, care prevede și promovarea produselor agricole moldovenești pe piețele internaționale.

De asemenea, Prim-ministrul a subliniat, că Republica Moldova privește extinderea cooperării cu Banca Eurasiatică de Dezvoltare drept o oportunitate suplimentară de susținere a implementării diverselor proiecte de interes naționale.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?