Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

Cei mai activi actori politici ai lunii noiembrie

8 dec. 2019,, 14:01   Politică
4211 0

Ultima lună de toamnă a fost marcată de al doilea tur al alegerilor locale generale, dar și de căderea Guvernului Sandu și învestirea Guvernului Chicu.

În context, tribuna.md a realizat un clasament convențional – 10 cei mai activi actori politici în luna noiembrie.

1). Președintele Dodon

Nici în această lună Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, nu a scăzut din turații la capitolul activism. Astfel, el și-a păstrat poziția de cel mai activ actor politic din Moldova. În luna noiembrie, șeful statului a avut 54 de evenimente şi acţiuni publice, ceea ce reprezintă o medie de aproximativ două evenimente pe zi.

2). Premierul Ion Chicu


Ion Chicu a fost învestit în funcția de Premier la 14 noiembrie, iar în noua funcție a fost foarte activ. Astfel, în jumătate de lună, Premierul a avut 48 de evenimente și acțiuni publice.

3). Partidul Socialiștilor din Republica Moldova

„Bronzul” în clasament îi revine Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, care, în această lună, a avut 28 de evenimente și acțiuni publice, ceea ce reprezintă aproximativ cîte un eveniment pe zi.

4). Speakerul Zinaida Greceanîi

Întîmplător sau nu, Președintele Parlamentului, Zinaida Grecenîi, a păstrat același număr de evenimente și acțiuni publice, ca și-n luna precedentă – 22, ceea ce în noiembrie o plasează pe poziția a patra.

5). Platforma „Demnitate şi Adevăr”

Locul de mijloc în clasament îi revine Platformei Demnitate și Adevăr, care a crescut la capitolul activism în această lună, față de precedenta. Astfel, în noiembrie, formațiunea a avut 20 de evenimente și acțiuni publice.

6). Ex-Premierul Maia Sandu, președinta PAS

Și în această lună deschide a doua parte a clasamentului nostru convențional – ex-Premierul Maia Sandu, președinta Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS). Ea își păstrează aceeași poziție în clasament ca și în luna precedentă. În noiembrie, ea a avut 12 evenimente şi acţiuni publice.

7). Partidul Democrat din Moldova

În această lună, Partidul Democrat din Moldova (PDM) a scăzut semnificativ la capitolul activism față de luna trecută. Astfel, democrații au avut doar 10 de evenimente şi acţiuni publice.

8). Primarul general al mun. Chișinău, Ion Ceban

Poziţia a opta este deţinută de noul Primar general al mun. Chișinău, Ion Ceban. El a avut 9 evenimente şi acţiuni publice în această lună.

9). Partidul Acțiune și Solidaritate

Urmează în clasament Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), care, în luna noiembrie, a avut 8 evenimente şi acţiuni publice.

10). Partidul Nostru

Clasamentul nostru convențional este încheiat de Partidul Nostru (PN), care a avut, în luna noiembrie, șase evenimente şi acţiuni publice. De altfel, și-a păstrat același grad de activism ca și-n luna precedentă.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?