Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3998

CEC informează despre particularitățile votării în cadrul celui de-al doilea tur al alegerilor locale noi din 5 decembrie 2021

3 dec. 2021,, 13:27   Politică
2937 0

În scopul asigurării condițiilor pentru buna desfășurare a celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor locale noi pentru funcția de primar din 5 decembrie 2021, Comisia Electorală Centrală informează despre particularitățile votării în această zi.

În conformitate cu prevederile legislației electorale, dreptul la vot se va exercita în condiții similare primului tur de scrutin și în baza acelorași liste electorale.

Totodată, persoanele care, în perioada dintre primul și cel de-al doilea tur al alegerilor, au împlinit vîrsta de 18 ani vor putea vota în secțiile de votare conform domiciliului sau reședinței, fiind incluși în lista electorală suplimentară. Alegătorii care, în perioada dintre primul și cel de-al doilea tur al alegerilor, și-au schimbat domiciliul/reședința vor putea vota, în baza acelorași liste electorale, la secțiile de votare conform înregistrării domiciliului/reședinței existente la data desfășurării primului tur de scrutin.

Alegătorii care au depus cerere privind votarea la locul aflării în primul tur de scrutin își pot exercita dreptul de vot și în turul al doilea, chiar dacă nu au depus repetat cerere în acest sens, cu excepția cazului cînd au renunțat la acest drept în același mod în care l-au obținut. La adoptarea deciziei privind deplasarea urnei mobile, biroul electoral al secției de votare va confirma solicitările pentru primul tur de scrutin, în ordinea în care au fost depuse.

Observatorii acreditați pentru monitorizarea alegerilor locale noi din 21 noiembrie sînt în drept să-și desfășoare activitatea și în cadrul celui de-al doilea tur de scrutin.


CEC informează că nici în cadrul alegerilor de duminică nu va fi admisă transportarea organizată a alegătorilor la secțiile de votare. Restricția nu se aplică în cazul transportului rutier contra cost de persoane prin servicii regulate speciale, transportului rutier contra cost de persoane prin servicii ocazionale, transportului rutier de persoane în cont propriu și a transportului rutier contra cost în regim de taxi, cu obligația documentării acestor cazuri.

Amintim că, pe 5 decembrie curent, va avea loc al doilea tur de scrutin pentru alegerile locale noi, în cadrul căruia urmează a fi aleși 6 primari.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?