Transnistria stiri: 1380
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

CEC a inițiat procedura de validare a mandatelor pentru doi deputați

27 dec. 2019,, 10:07   Politică
2462 0

PSRM și Blocul ACUM au rămas fără cîte un deputat în Parlament.

Fotoliile acestora ar urma însă să fie ocupate în noua sesiune a Legislativului de către Marina Radvan și Virgiliu Pîslariuc, care și-au dat consimțămîntul de a ocupa funcțiile respective, iar Comisia Electorală Centrală (CEC) a început și procesul de validare a mandatelor celor doi, notează Noi.md cu referire la Ziarul de Gardă.

Socialista Marina Radvan o va înlocui în Parlament pe Tatiana Cunețchi, numită în funcția de director interimar al Agenției Servicii Publice. Virgiliu Pîslariuc, la rîndul său, urmează să ocupe fotoliul fostului deputatul Serghei Cataranciuc, care s-a stins din viață la 29 noiembrie.

Marina Radvan a ocupat fotoliul de deputat și în legislatura precedentă. Ea este licențiată în relații internaționale și actriță. În prezent, ea este consilieră în Consiliul municipal Chișinău.

Virgiliu Pîslariuc este doctor în științe istorice, conferențiar universitar la Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității de Stat din Moldova.


Tot astăzi, 27 decembrie, CEC a stabilit și data alegerilor parlamentare noi în circumscripția nr. 38, care a rămas vacantă. Astfel, locuitorii din Hîncești ar urma să își aleagă un nou deputat pe 15 martie 2020.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?