Transnistria stiri: 1421
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3992

CEC a declarat referendumul republican consultativ valabil

25 feb. 2019,, 12:22   Politică
4925 0

Comisia Electorală Centrală a declarat valabil referendumul consultativ pentru că, potrivit președintei CEC Alina Rusu, la scrutin au participat peste 1/3 din persoanele înscrise în listele electorale, ceea ce reprezintă 39 la sută din alegători.

Potrivit rezultatelor preliminare oferite de CEC, la întrebarea privind reducerea numărului de deputaţi de la 101 la 61, peste 730.000 de alegători au ales opţiunea PENTRU, iar peste 260.000 au ales opţiunea CONTRA.

La întrebarea dacă vor să-i demită pe aleşii poporului care nu-și îndeplinesc angajamentele, peste 790.000 de alegători au votat PENTRU, iar peste 200.000 au ales opţiunea CONTRA.

Pentru ca referendumul să fie declarat valabil este necesară participarea a cel puțin o treime din alegătorii înscriși în listele electorale.

Potrivit programului calendaristic, aprobat de Comisia Electorală Centrală, procesele verbale cu rezultatele votului urmează să ajungă la CEC pînă în data de 26 februarie, inclusiv.


Comisia urmează, pînă în 4 martie, să transmită hotărîrea privind rezultatele referendumului la Curtea Constituţională, care va confirma sau infirma rezultatele plebiscitului pînă în 14 martie.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?