X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Ceban, întîlnire cu reprezentanții mediului de afaceri. Concluzii

1 dec. 2019,, 17:30   Politică
3173 0

Primăria Chișinău este în prezent un partener de încredere.

Acest mesaj primarul Ion Ceban l-a transmis reprezentanților mediului de afaceri cu care a avut o întrevedere, transmite Noi.md.

„Am aflat că, pentru prima dată, au fost invitați de către administrația municipiului Chișinău și pentru prima dată, au abordat problemele care sînt comune și necesită a fi soluționate. Am avut o întrevedere foarte bună și productivă, discuții pe diverse domenii economice de dezvoltare a businessului în Capitală, dar și dezvoltarea infrastructurii orașului, prin parteneriat”, a declarat primarul Capitalei.

Potrivit lui Ceban, el a dat asigurări că, de acum încolo, lucrurile vor fi realizate doar în cadrul legal și nu vor exista preferințe.

„Poate pentru unii va fi dificil la început, dar știu că putem mișca această barcă împreună. La fel, sîntem gata ca în colaborare cu Guvernul, Parlamentul și Președinția, să dezvoltăm acest sector, care este unul important. Tot în cadrul întrevederii, reprezentanții mediului de afaceri au decalarat că sînt gata să ne ajute, astfel, au venit cu mai multe propuneri de realizare a proiectelor pentru oraș. Mi-au comunicat că au avut mereu această dorință, doar că nimeni nu le-a oferit această deschidere”, a concluzionat primarul orașului Chișinău.


Ion Ceban a mai spus că s-a ajuns la o înțelegere că să mai aibă loc asemenea întîlniri și pe viitor, pentru un dialog larg și a comunica cele realizate.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?