COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

Ce a discutat Greceanîi cu prim-ministrul Armeniei?

Ce a discutat Greceanîi cu prim-ministrul Armeniei?

Delegația Republicii Moldova, aflată într-o vizită oficială în Armenia, în frunte cu Președintele Parlamentului Republicii, Zinaida Greceanîi, a avut o întrevedere la Erevan cu prim-ministrul Armeniei, Nikol Pașinean.

Potrivit serviciului de presă al Guvernului Armeniei, Nikol Pașinean a salutat vizita dnei Zinaida Greceanîi în Armenia, menționînd că în ultima perioadă între cele două state au loc deseori întîlniri la nivel înalt și vizite bilaterale. Acest lucru denotă faptul că Armenia și Moldova sînt interesate de dezvoltarea și extinderea cooperării bilaterale în diferite domenii.

Nikol Pașinean a spus că are planificată o vizită oficială în Moldova. Pînă atunci, Comisia interguvernamentală bilaterală va lucra asupra agendei pentru o organizare cît mai eficientă a vizitei.


"Relațiile politice dintre țările noastre sînt la un nivel înalt, dar trebuie să lucrăm și asupra stimulării cooperării economice", a menționat prim-ministrul Armeniei, subliniind importanța desfășurării unor business-forumuri pentru promovarea relațiilor de afaceri.

Nikol Pașinean a menționat, de asemenea, importanța dezvoltării cooperării interparlamentare armeano-moldovenești, care va contribui la dezvoltarea nu doar a unor relații politice, dar și umanitare și culturale.

Zinaida Greceanîi a mulțumit pentru primirea călduroasă și a menționat că Moldova este interesată să dea un nou impuls cooperării cu Armenia nu doar în domeniul politic, dar și în cel economic. Președintele Parlamentului moldovean s-a referit la schimbările ce au loc în domeniul economic și legislativ la Moldovei, și a mulțumit Guvernului Armeniei pentru disponibilitatea de a împărtăși experiența privind reformele în domeniul justiției.
Membrii delegației parlamentare au considerat încurajatoare schimbările care au avut loc în Armenia și pașii ulteriori întreprinși de Guvernul Armeniei pentru promovarea reformelor.

În cadrul întrevederii, părțile s-au referit și la alte probleme privind relațiile moldo-armenești.

Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load