X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Cazul Plahotniuc: Cîteva instituții media au publicat știri false

15 oct. 2020,, 10:29   Politică
5266 0

În legătură cu unele informații eronate făcute publice de postul Jurnal Tv și preluate de alte surse referitor la un răspuns oferit de Inspectoratul General al Poliției Române, la solicitarea jurnaliștilor privind demersurile oficiale făcute de autoritățile Republicii Moldova cu privire la aflarea pe teritoriul României a lui Vlad Plahotniuc și acțiunile de identificare a locului aflării și extrădării lui.

Ministerul Afacerilor Interne reiterează despre faptul că informațiile prezentate în luna septembrie 2020 despre demersurile transmise autorităților din România sînt oficiale și veridice, la fel și despre informațiile recepționate prin canalele speciale de comunicare.

„Pe parcursul zilei de ieri, JurnalTv și Jurnal.md a publicat o știre la același subiect, care încalcă normele deontologice, nefiind respectate regulile de prezentare a informațiilor veridice și verificate și fără a publica poziția MAI, care a fost exprimată imediat la solicitarea jurnalistului.

În urma comunicărilor avute cu instituțiile responsabile din România, inclusiv cu Inspectoratul de Poliție am fost informați despre faptul că postul de televiziune Jurnal Tv a interpretat răspunsul la solicitarea expediată și respectiv a publicat o știre falsă, care a generat alte știri.

Mai exact, Poliția Română a răspuns la întrebarea dacă autoritățile din Moldova au comunicat prin intermediul Biroului Interpol și Inspectoratului de Poliție Română, iar răspunsul a fost nu, pentru că comunicarea care a avut loc prin alte canale specializate, mai exact demersurile au fost făcute prin canalul securizat de legătură SIENA al Europol”, se arată în comunicatul de presă emis de Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova.


În acest sens, MAI solicită Consiliului de presă, Consiliului coordonator al audiovizualului să se autosesizeze pe marginea acestui caz și să intervină în vederea asigurării informării corecte a cetățenilor și excluderii aparițiilor știrilor false în mass-media, inclusiv prin dezmințiri publice.

MAI solicită postului Jurnal Tv și celor care au preluat știrea să revadă informația publicată și să vină cu o dezmințire, inclusiv să revină cu o solicitare repetată către autoritățile din România, prin care să ceară informații exacte despre canalele prin care autoritățile din Republica Moldova au comunicat pe marginea acestui caz.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?