X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3998

„Cazul lui Lucinschi”: urmează continuarea...

13 apr. 2018,, 11:02   Politică
21843 6

Victor Surugiu

Săptămîna trecută, instanța de judecată a anunțat verdictul în cazul fostului deputat Chiril Lucinschi, găsindu-l vinovat de spălarea banilor în proporții deosebit de mari, primiți de la Ilan Șor, primarul orașului Orhei, condamnat de prima instanță pentru fraudă financiară de miliarde.

Cîndva antreprenor și politician de succes, care și-a făcut o avere impresionantă datorită legăturilor sale din cercurile politice, Chiril Lucinschi susține că astăzi nu are suficiente mijloace pentru trai, văzîndu-se nevoit să-și vîndă proprietățile. Potrivit experților, Lucinschi s-a pregătit din timp de problemele care îl puteau copleși în orice moment.

În așteptarea neplăcerilor

Chiril Lucinschi, de 47 de ani, este cel mai mic fiu al celui de-al doilea președinte al Republicii Moldova, Petru Lucinschi, care conduce în prezent Fundaţia de Studii Strategice şi Dezvoltare a Relaţiilor Internaţionale „Lucinschi”. La sfîrșitul anilor 90 ai secolului trecut, Chiril Lucinschi a primit primul post înalt, devenind președinte al Agenției Naționale pentru Atragerea Investițiilor. Însă cariera lui în serviciul public luase sfîrșit imediat după ce Petru Lucinschi a părăsit Președinția.

În 2010, Chiril Lucinschi a fost ales deputat pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova. În februarie anul trecut, în cadrul unui briefing de la Parlament, el a anunțat, în mod neașteptat, despre renunțarea sa la mandatul de deputat și retragerea din PLDM. „Nu vreau să existe interpretări eronate și insinuări”, a explicat politicianul.


De asemenea, el a comunicat despre tranzacția de transferare a controlului asupra activelor media ale familiei sale. Cu jumătate de an înainte de renunțarea la împuternicirile de deputat, Lucinschi le-a transmis în proprietate copiilor săi, Petru și Alexandru. Întregul pachet de acțiuni al „Analiticmedia-Grup” S.A. le-a fost vîndut, în mod formal, acestora, pe 13 septembrie 2016, contra sumei de 25 de mii de lei. La acel moment, compania deținea posturile TV7 și THT-Bravo, precum și 50% din acțiunile Casei Media „Alkasar Media Services”.

La briefing Lucinschi a anunțat despre schimbarea deciziei sale și transferarea pachetului de 75% ale canalului TV7 unui grup de reprezentanți ai mass-mediei, în vederea efectuării unei "reforme profunde" și a "creării unei platforme libere pentru jurnaliști". Restul de 25% au fost păstrate de familia lui Chiril Lucinschi. Ulterior, după rebranding, a fost lansată o versiune actualizată a canalului, care și-a schimbat denumirea în TV8. Acesta este gestionat de Asociația Obștească „Media Alternativă”, înregistrată în martie anul trecut, condusă de jurnalista Natalia Morari.

Lucinschi a explicat deciziile luate prin lipsa posibilității de finanțare a postului de televiziune, care a încetat să-și acopere cheltuielile din cauza crizei economice și pieței de publicitate aflate în descreștere. Proiectul de creare a unui nou canal TV a fost susținut de Fundația Europeană pentru Democrație. Valoarea subvenției cîștigate, potrivit informațiilor noastre, a depășit 170 de mii de euro. De acest fapt Lucinschi a legat renunțarea la mandatul de deputat în Parlament, de faptul, potrivit spuselor acestuia, că pentru obținerea asistenței financiare din partea donatorilor europeni, canalul nu trebuie să fie controlat de politicieni.

În realitate însă, potrivit experților, Lucinschi s-a pregătit din timp de neplăcerile care se puteau abate asupra lui în orice moment. Politicianul nu a putut să nu știe că decizia de deschidere a dosarului penal a apărut încă în septembrie 2016, cînd el era deputat. Potrivit explicațiilor procurorului Vladislav Bobrov, la acel moment, oamenii legii nu au solicitat acordul Parlamentului de a efectua unele acțiuni procesuale, întrucît dosarul era deschis, fiind invocat capul de acuzare de spălare de bani. Inițial, în acesta nu erau specificate persoanele implicate cu vreun statut anume și numai pe parcursul anchetei a ieșit la iveală numele celui de-al doilea fiu al președintelui.

„Sînt nevoit să-mi vînd bunurile”

La cîteva luni după plecarea din Parlament, pe 25 mai anul trecut, Chiril Lucinschi a fost arestat de către ofițerii Centrului Național Anticorupție, fiind vizat în dosarul Banca de Economii, Banca Socială și Unibank. Angajații CNA au efectuat o serie de percheziții în casele, oficiile companiei, mașinile lui Lucinschi și ale altor persoane care figurează în dosarul penal. Renunțarea din timp la mandatul de deputat i-a permis politicianului să evite soarta fostului său șef de partid, Vladimir Filat, care, la solicitarea procurorului general, fusese reținut în clădirea Parlamentului, în fața camerelor de luat vederi.

„Nu am făcut niciodată așa ceva și nici măcar nu știu cum se face”, a comentat Lucinschi acuzația de spălare de bani, imediat după arestare. Ulterior, el nu a obosit niciodată să repete că nu a comis infracțiunile de care este acuzat.

Unii experți presupun că arestarea lui Lucinschi este legată de poziția resurselor media care îi aparțineau și de încercarea de a redistribui sferele de influență de pe această piață. În opinia lor, arestarea acestuia a coincis cu lansarea noului proiect de televiziune. Responsabilii de la Procuratură neagă aceste concluzii, spunînd că problema alegerii măsurii preventive a fost pusă pe ordinea de zi după ce ancheta a ajuns la etapa corespunzătoare.

În mass-media moldovenească și străină, Chiril Lucinschi era catalogat, de cele mai dese ori, ca întreprinzător de succes, care și-a făcut o avere impresionantă, datorită legăturilor sale cu persoane din cercurile politice. Înainte de a deveni deputat în Parlament, el s-a aflat, mulți ani, în mare parte, la Moscova. În acea perioadă presa scria că el a cîștigat bani buni din tranzacții imobiliare, averea lui fiind estimată neoficial la 600 de milioane de euro. În ajunul accederii sale în Parlament, venitul oficial al lui Chiril Lucinschi, timp de 2 ani, a fost de aproximativ 7 milioane de lei. Pe numele lui erau înregistrate un apartament, o casă, un teren de 1,5 hectare, o vilă și un automobil.

La scurt timp după arestarea sa, Lucinschi Jr. s-a plîns jurnaliștilor că situația lui materială s-a înrăutățit considerabil în ultimii ani. El a reamintit că, activînd în calitate de deputat, el avea foarte mult de lucru, așa încît nu reușea să-și dezvolte afacerile. „Acum trebuie să-mi vînd bunurile, tot ce am avut înainte de a accede în Parlament, pentru ca să-mi ajungă de trai”, a declarat Chiril Lucinschi.

Bani ”murdari” de la ”grupul Șor”

Investigarea activității fiului mai mic al celui de-al doilea președinte al Republicii Moldova a fost însoțită de declarații contradictorii, din partea tuturor persoanelor implicate. În materialele dosarului penal, Lucinschi figurează ca director general și beneficiar direct al Companiilor „Toast Delux” și „International Project Agency”. Procurorii l-au acuzat de spălare de bani împreună cu complicii, în mai multe etape, cu scopul de a obține mijloace bănești, furate fraudulos din sistemul bancar al Republicii Moldova.

Potrivit anchetatorilor, în perioada cuprinsă între anii 2012 și 2014, mai multe companii off-shore, în baza unor contracte fictive de furnizare a unor servicii de consultanță, pe conturile din Liechtenstein ale companiei străine „International Project Agency” au fost transferați 440 000 de dolari SUA. După studierea lanțului de transferuri bancare, anchetatorii au ajuns la concluzia că banii au fost obținuți prin intermediul companiilor off-shore din creditele neperformante, eliberate în anii 2012-2014 de Banca de Economii, Unibank și Banca Socială. Procuratura susține că există dovezi cum că banii ”murdari“ au fost primiți de la companiile ”Grupului Șor“, iar Lucinschi trebuie să știe despre originea lor ilicită.

De asemenea, s-a constatat că, în anul 2013, compania „Toast Delux” a primit de la Unibank creditul fără garanții în valoare de 5 milioane de lei. Ulterior, banii au fost transferați prin intermediul unui grup întreg unei anumite companii străine. Banii au ajuns în conturile Rouseau Alliance LP, care, la rîndul său, a transferat Băncii de Economii în scopul cesiunii drepturilor la creditele pentru care nu au fost efectuate plăți. Toate aceste informații au condus la suspiciuni de implicare a lui Lucinschi și a trei complici ai lui în spălarea de bani de mari proporții. Potrivit procurorului Eugeniu Rurac, care reprezintă acuzarea de stat în acest dosar, pe parcursul investigării suspiciunile s-au adeverit.

Fostul deputat a fost, de asemenea, acuzat că, în declarația sa de venit, a ascuns veniturile de la deținerea în proprietate a Companiilor „Toast Delux” și „International Project Agency”, care, potrivit investigației, au fost implicate în frauda bancară. În plus, Lucinschi a fost acuzat că nu a declarat sumele ajunse pe conturile acestor companii. Potrivit responsabililor Procuraturii, acești bani au fost folosiți de el în scopuri personale, pentru a achita studiile copiilor săi în străinătate.

Cazul „Lucinschi” a fost trimis în instanța de judecată pe 1 august 2017, iar audierile pe marginea cazului dat au început la 17 octombrie. Avocații fostului deputat au declarat de la bun început că în dosarul penal nu există nicio dovadă a comiterii infracțiunii inițiale, care a fost urmată de spălarea banilor. Totuși solicitarea lor de încetare a cauzei penale a fost respinsă. Ședințele de judecată au fost amînate, în mod repetat, din cauza neprezentării participanților la proces, precum și a spitalizării lui Lucinschi, care, în condițiile acutizării unei boli cronice, a avut nevoie să fie spitalizat și să se afle internat sub supravegherea medicilor.

5 ani și șase luni de închisoare cu confiscare

În noiembrie au fost audiați primii martori, inclusiv fostul președinte al Unibank Dumitru Țugulischi și administratorii firmelor conduse de fostul deputat. Unul dintre ei a confirmat, în special, că a fost șeful formal al unei companii înregistrate în Liechtenstein și că a acționat conform instrucțiunilor lui Lucinschi. În perioada anilor 2012-2014, în conturile acesteia au fost operate transferuri de la companii din "grupul Șor".

Avocații au declarat că Lucinschi, ca și administratorul companiei sale, nu puteau ști despre proveniența ilegală a banilor care veneau de la Șor. Partea apărării consideră că depozițiile martorilor nu confirmă acuzațiile. Procurorul, dimpotrivă, este convins că materialele cazului dovedesc pe deplin vinovăția lui Lucinschi. „A fost confirmat în instanța de judecată faptul că domnul Chiril Lucinschi era beneficiarul final și că a gestionat aceste companii prin intermediari, inclusiv rezidenți și nerezidenți”, spune procurorul Eugeniu Rurac.

Ilan Șor, pe care procurorul Rurac îl numește martor-cheie al urmăririi penale, de mai multe ori nu a compărut în fața instanței, ceea ce a determinat amînarea audierilor și indignarea avocaților lui Lucinschi. În instanța de judecată, Șor, înconjurat de bodyguarzi și avocați, a apărut de două ori, refuzînd să răspundă la întrebările mass-media și cerînd ca ședința de judecată să se desfășoare cu ușile închise. El a repetat aceleași mărturii ca și la stadiul inițial al anchetei, pe parcursul interogatoriului din cadrul Procuraturii Anticorupție.

După cum rezultă din materialele dosarului penal, în acest caz Șor a retras din sistemul bancar circa 440 de mii de dolari, transmițîndu-i lui Lucinschi. Acesta din urmă recunoaște că a primit transferuri de la primarul orașului Orhei, dar de unde provin acești bani el nu a verificat. „Se apropie de dvs. o persoană și spune că acesta este un transfer în contul datoriilor. Cum să verifici de unde are el acești bani? El spune că totul este bine”, se arată nedumerit Chiril Lucinschi. El susține că nici măcar nu a bănuit că e posibilă achitarea datoriei prin intermediul unei scheme financiare ilegale.

Numai pentru spălarea banilor fostul deputat risca să primească pînă la 10 ani de închisoare. Procurorul cerea 6 ani și șase luni de închisoare. Drept urmare, la 4 aprilie, instanța de prim nivel jurisdicțional l-a condamnat pe Chiril Lucinschi la 5 ani și șase luni de detenție într-o închisoare cu regim semideschis și achitarea unei amenzi de 27 500 de lei. Anunțînd verdictul, judecătoarea Elena Cojocari a menționat, de asemenea, că acuzatului îi va confiscată averea și că, timp de 4 ani, el nu va putea ocupa anumite funcții.

Instanța de judecată a decis să confiște unele părți din două loturi de teren care aparțin lui Lucinschi, casele din capitală și 23 de mii de euro, găsiți în timpul perchezițiilor.

„Urmează să vedem ce va decide Curtea de Apel”

În prezent, urmează ca Procuratura să decidă dacă va contesta verdictul. Partea apărării și-a anunțat deja intenția de a solicita achitarea clientului în instanțele jurisdicționale superioare. Avocații vor încerca să dezmintă la Curtea de Apel concluziile referitoare la contractele fictive și să ofere dovezi suplimentare că Șor a transferat banii companiilor lui Lucinschi, achitînd datoria apărută după ce fostul deputat a investit în activitatea lui Șor. Acuzatul insistă asupra faptului că în dosarul lui nu există împrumuturi negarantate și că el a întors toate datoriile. El este, de asemenea, surprins de faptul că în acest dosar a apărut Banca de Economii, cu care, potrivit lui Lucinschi, el nu are nicio legătură.

„Primul episod din dosarul meu se referă la relațiile economice, fiind vorba de întoarcerea datoriilor vechi, explică Chiril Lucinschi. Am prezentat Procuraturii toate documentele. Companiile care mi-au aparținut nu s-au ocupat de spălarea banilor, au lucrat cu randament normal mai mulți ani și activitatea lor a avut drept scop întoarcerea datoriilor vechi. În al doilea episod vorbim despre Compania «Toast Delux», care a fost implicată în producția de țuică. În anul 2002, eu, împreună cu prietenii și partenerii mei, am deschis această afacere. Am lucrat timp de cîțiva ani, dar în anul 2006, cînd Rusia a impus embargo, am fost nevoiți să stopăm această activitate. Proprietarii companiei au încercat să se ocupe cu alte activități antreprenoriale. În anul 2012 am deschis o linie de creditare pe cauțiune, în 2013 am prelungit această linie de credit. Pe 23 martie 2013, am transferat 5 milioane de lei, iar pe 20 decembrie 2013 am rambursat acești bani băncii”, a povestit fostul deputat.

El explică greșeala din declarații prin înțelegerea eronată a ceea ce anume era necesar să fie indicat. Lucinschi recunoaște că în anul 2013 nu a inclus compania în declarația de venit, adăugînd că "se afla în proces de retragere de la această companie și, de aceea, a considerat că nu mai este necesar să o indice". Totodată, Lucinschi a afirmat, în repetate rînduri, că dosarul penal i-a fost fabricat și că este legat de activitățile sale politice. „Cred că verdictul a fost pregătit din timp și consider că este ilegal. Urmează să vedem ce va decide Curtea de Apel”, a declarat după pronunțarea verdictului fostul deputat.

În timpul anchetei și procesului de judecată, Chiril Lucinschi s-a aflat în arest la domiciliu, 10 luni și 10 zile. Avocații lui au contestat, de fiecare dată, cu recursuri la Curtea de Apel, pentru a anula această măsură, dar cererile lor au fost întotdeauna respinse. Potrivit procurorului Eugeniu Rurac, unul dintre argumentele aduse era că Lucinschi deține cetățenie română și rusă și că există riscul că va părăsi Moldova dacă va fi eliberat. Cu toate acestea, atunci cînd a fost anunțat verdictul, instanța de judecată a ordonat modificarea măsurii represive, în legătură cu care fostul deputat a primit libertatea de a se deplasa liber în interiorul țării și să aștepte audierile instanței de apel sub control judiciar.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?