X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Candu: Socialiștii s-au arătat mai profesioniști decît cei de la ACUM

25 apr. 2019,, 10:29   Politică
4097 3

Partidul Democrat va reveni în curînd la discuțiile privind situația politică actuală, a declarat vicepreședintele formațiunii Andrian Candu pentru realitatea.md.

Întrebat din care motiv PDM și PSRM au lansat invitații la adresa ACUM, nu și invitații reciproce, Candu a spus că „nu întotdeauna prețurile și condițiile de la piață sînt ca și calculele de acasă”.

„Lăsăm să se așeze lucrurile. Timp încă relativ mai este. De aceea, vom reveni la unele discuții, dar cert este faptul că PDM s-a arătat deschis comunicării. Noi am făcut cîteva invitații publice și personale reprezentanților și conducerii ACUM. Am înțeles care este viziunea lor. Ei au intrat în discuții și negocieri cu socialiștii. Bine, să o facă, dar să pună interesele țării mai presus de orice”, a menționat parlamentarul.

Potrivit lui Candu, „poți să ai interese de grup, interese de partid, dar să prevaleze interesele țării”.

„Cu regret, ce am văzut noi în discuții între socialiști și ACUM la acea masă de discuții, au fost numai nu negocieri și nu comunicare politică matură, cel puțin nu din partea celor de la ACUM. Socialiștii s-au arătat mai profesioniști și mai bine cunoscători de lege. Din ceea, ce am observat noi la acea masă, numai nu despre interesul țării s-a discutat acolo, cu regret. Dar să sperăm că măcar în ceasul al 12-lea politicienii din RM, care se consideră responsabili, vor pune interesul țării mai presus de orice”, a punctat vicepreședintele PDM.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?