X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Candidatul PSRM la șefia capitalei a transmis un mesaj în ajunul turului II

1 noi. 2019,, 15:10   Politică
2970 4

În pragul turul doi al alegerilor de duminică, candidatul PSRM la fotoliul de primar al municipiului Chișinău insistă pe ideea unei coaliții cu Blocul ACUM. Într-un briefing de presă, a subliniat, repetat, că aceasta va fi una din preocupările sale de bază încă din prima zi de mandat.

”În prima zi și în prima săptămînă voi face ca să avem o coaliție cu Blocul ACUM, cu toate responsabilitățile împărțite în mod legal. Iar cei care vor să se alăture, oameni fără probleme de integritate, cu mare drag, vrem ca acest lucru să fie făcut”, a declarat Ion Ceban.

Ceban a vorbit despre prioritățile din agenda sa și a făcut apel la unitate.

”Am obosit să fim împărțiți în ai voștri și ai noștri, să fim repartizați în funcție de culori politice, am obosit să dăm orașul pe mîinile neprofesioniștilor care știu să vorbească frumos doar citind de pe foaie”, a spus candidatul socialiștilor la Primăria Chișinău.

Amintim că duminică, 3 noiembrie, la Chișinău, dar și în alte peste 700 de localități din țară se desfășoară turul doi de alegeri la primării. În cursa pentru șefia capitalei se vor duela Andrei Năstase de la Blocul ACUM și Ion Ceban de la PSRM.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?