Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Cadourile primite de Igor Dodon de ziua sa de naştere

19 feb. 2019,, 09:40   Politică
3800 1

Igor Dodon a împlinit luni, 18 februarie, 44 de ani. Cu această ocazie, preşedintele ţării a primit la Preşedinţie mai mulţi oaspeţi, în mare parte apropiaţi ai şefului statului, care nu au venit cu mîna goală.

După ce ieri dimineaţă a primit scrisori de felicitare de la Vladimir Putin, Dmitrii Medvedev şi Patriarhul Rusiei, Kiril, felicitările au continuat pe tot parcursul zilei.

Mitropolitul Moldovei, Vladimir, l-a vizitat la Preşedinţie pe Igor Dodon şi i-a adus acestuia un buchet de trandafiri albi. Lidera Socialiştilor, Zinaida Greceanîi, i-a dăruit lui Igor Dodon un buchet de trandafiri roşii, iar din partea echipei PSRM i-a dat şefului statului icoana lui Ştefan cel Mare. Un grup de veterani i-a oferit preşedintelui un binoclu, iar liderul organizaţiei neguvernamentale „Voievod”, Nicolae Pascaru, i-a adus lui Dodon la fel o icoană cu chipul lui Ştefan cel Mare.

Echipa de tineret a Socialiştilor i-a înmînat preşedintelui ţării o carte cu foi curate şi i-a transmis şefului statului că va trebui să-şi scrie acolo autobiografia.

Igor Dodon a fost vizitat şi de ex-preşedinţii Mircea Snegur și Petru Lucinschi care la fel au venit cu un buchet de trandafiri roşii, dar şi cîteva cărţi.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?