Transnistria stiri: 1421
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3991

Bolea, nedumerit de motivul din cauză căruia R. Moldova a rămas pe întuneric

1 dec. 2022,, 17:08   Politică
4059 0

Deputatul BCS Vasile Bolea se arată nedumerit de motivul din cauză căruia R. Moldova a rămas, săptămîna trecută, fără energie electrică.

„Noi procurăm energia electrică din România, zboară rachete prin Ucraina, dar se stinge lumina la noi. Comentați cum procurînd din România sîntem în situația cînd la noi se stinge energia electrică, ori există o anumită trișare?”, a întrebat-o Bolea pe Gavrilița.

„În 2019 cînd eram ministrul Finanțelor în guvernul Maia Sandu am semnat cîteva acorduri pentru crearea liniei Vulcănești - Giurgiulești, iată că în 2021 dacă Guvernul ep care l-ați instituit dumneavoastră ar fi acționat, noi acuma nu am fi avut probleme, dar în absența unei linii electrice de înaltă tensiune cu România, noi primim energie electrică prin liniile din Ucraina și regiunea Transnistreană”, i-a răspuns Gavrilița.

În aceeași ordine de idei, secretarul de stat în domeniul Energeticii, Constantin Borosan, a declarat că: „Astăzi, cea mai mare parte a energiei electrice, între 75-80% este acoperit din România, însă fizic electronii traversează liniile electrice din Ucraina, însă atunci cînd din cauza bombardamentelor se deconectează liniile electrice, pentru a proteja elementele de rețea se conectează protecția și deconectează elementele de rețea”.

Și speakerul Parlamentului, Igor Grosu, a menționat că electricitatea „nu este că ai împlut o căldare cu curent și o ții acolo, ea circulă vine de la România, trece prin Ucraina și vine la noi și atunci cînd un element este distrus, întreg sistemul este perturbat”.


În concluzie, șefa Legislativului, a declarat că atîta timp cît aceste atacuri asupra infrastructurii civile, strategice energetice în Ucraina vor continua, atîta timp în RM vor exista riscuri.

„Chiar dacă aducem electricitateea din altă parte, așa sînt liniile electrice care timp de 30 de ani nu au fost reorientate spre alte surse. În același timp, am comunicat despre aceste alerte de potențial atac, vom fi alături de oameni și vom pregăti așa cum am pregăti în ultimul an toată țara pentru toate scenariile. Avem planuri de contigență, avem generatoare epntru spitale, avem 230 milioane de metri cubi de gaz în stocurile de rezervă. Vom face tot posibilul ca oamenii să aibă acces la lumină și căldură în această iarnă”, a declarat Gavrilița.

4
0
1
0
8

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?