X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

Blocul PCRM-PSRM va constitui o singură fracțiune parlamentară

29 iul. 2021,, 07:25   Politică
2362 2

Blocul Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor va constitui o singură fracțiune parlamentară. Nimeni dintre reprezentanții celor două entități politice n-a venit cu ideea creării a două fracțiuni distincte.

O spune socialistul Vlad Batrîncea, potrivit căruia între formațiunile conduse de Igor Dodon și Vladimir Voronin ar exista consens în privința tuturor acțiunilor politice. Mai mult, Batrîncea se arată convins că niciun deputat al blocului nu va fi tentat să treacă la fracțiunea PAS, transmite Noi.md cu referire la IPN.

Deputatul Vlad Batrîncea afirmă că între socialiști și comuniști există o afinitate de idei și viziuni, care-i determină să rămînă uniți în Parlament.

„Procesul de constituire a blocului s-a produs mult mai ușor decît am anticipat. Am ajuns ușor la un consens privind desfășurarea campaniei electorale. Am știut din start că trebuie să ne consolidăm eforturile și să mergem înainte. După alegeri, cînd am organizat o ședință comună cu liderii partidelor, cu deputații, nimeni n-a venit cu ideea de a crea fracțiuni diferite. Noi avem aceleași viziuni”, a spus Batrîncea în cadrul emisiunii „Главный вопрос” de la NTV Moldova.

De asemenea, deputatul și-a exprimat convingerea că fracțiunea blocului PCRM-PSRM va rămîne una consolidată. Potrivit lui Batrîncea, niciunul dintre colegii săi nu ar tolera traseismul politic și nu ar accepta să migreze către fracțiunea PAS pentru a-i asigura partidului de guvernare o majoritate constituțională.


„Noi am rezistat ispitei și pe vremea lui Plahotniuc, cînd deputaților noștri li s-au făcut propuneri cu sume fabuloase. Nimeni nu s-a vîndut. A existat o tentativă în privința lui (Ștefan) Gațcan, dar el a luat o decizie echilibrată și s-a întors în fracțiune. Dintre actualii deputați, niciunul nu cred că este capabil să meargă într-o altă fracțiune. În Parlament au acces oameni destoinici, de calitate”, a mai spus Batrîncea.

În urma alegerilor parlamentare anticipate, Blocul Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor a obținut 32 de mandate din 101.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?