X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

BECS va propune la primele ședințe ale Parlamentului mai multe legi

20 iul. 2021,, 22:55   Politică
2579 13

Blocul Comuniștilor și Socialiștilor va prezenta și va solicita votarea proiectelor sociale și economice care și le-a asumat în fața cetățenilor chiar la primele ședințe plenare ale Parlamentului de legislatura a XI-a. Despre aceasta a anunțat unul din fruntașii PSRM, Corneliu Furculiță, invitat la un post local de televiziune.

”Noi avem o responsabilitate pentru alegătorii noștri. Fiecare al treilea alegător din Republica Moldova a votat pentru bloc. Noi avem promisiuni electorale. Aceste proiecte de lege vor fi înaintate în Parlament. Inițiativele sînt pregătite, le vom depune în Parlament și vom solicita aprobarea lor, cu atît mai mult că o parte din ele se regăsesc și în programul viitorilor guvernanți și le vom solicita să-și onoreze promisiunile”, a spus Furculiță.

Amintim, președintele PSRM, Igor Dodon, a declarat recent că Blocul Comuniștilor și Socialiștilor a elaborat deja în jur de 40 de proiecte de lege, inclusiv în baza programului electoral al PAS, printre care stabilirea din 1 octombrie a pensiei minime de 2000 de lei; cota zero pentru venitul reinvestit, începînd cu 1 ianuarie; 10 000 de lei la nașterea copilului, majorarea cu 40% a salariilor angajaților din sistemul medical.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?