X 
Transnistria stiri: 1422
Eurovision stiri: 505
Preşedintele stiri: 3993

Batrîncea: Democrații au profitat de Procuratura Generală pentru a se îmbogăți

10 iul. 2019,, 11:20   Politică
3307 0

Președintele fracțiunii parlamentare a PSRM, Vlad Batrîncea, a acuzat la ședința legislativului democrații de dublele standarde.

„Eu nu am auzit ca ei să vorbească atît de dulce cînd erau la guvernare, cînd procurorul general intenta dosare penale împotriva deputaților. La acea etapă totul era bine.

Democrații au vorbit despre modificarea constituției. Da, noi am votat, dar am votat schimbarea Constituției cu scopul ca președintele ales direct de către cetățeni să numească procurorul general.

Dar ce au făcut ei? Cînd deja președintele a fost ales, l-au ridicat noaptea pe domnul Timofti din pat, i-au pus în față un decret privind numirea lui Eduard Harunjen în această funcție și pe care el l-a semnat”, a declarat Batrîncea în timpul discursului de la tribuna parlamentului.

De asemenea, Batrîncea a menționat că ar vrea să știe despre „independența Procuraturii Generale” atunci cînd de la 200 de primari, democrații au ajuns la 750, iar autorităților locale au fost presate constant.

El a condamnat și declarația lui Harunjen despre inadmisibilitatea publicării raportului „Kroll”, pentru realizarea căruia au fost cheltuite sume uriașe de bani.

„Acești bani ar fi putut fi economisiți, dacă acei procurori care au semnat pentru susținerea PDM, pur și simplu își făceau munca sa”, a adăugat Batrîncea.

Socialistul consideră că sarcina următorului procuror va fi foarte complicată pentru că cetățenii așteaptă transparență și informații privind numeroase subiecte care reprezintă interesul public.

„Pe 8 iunie, parlamentul a adoptat o declarație prin care a recunoscut RM stat capturat și acest lucru este un motiv întemeiat pentru a vota astăzi faptul că numirea în funcția de Procuror General a domnului Harunjen a fost ilegală.

Noi, fracțiunea PSRM în componență deplină vom vota pentru aceasta pentru că Procuratura Generală este ultimul bastion în mîinile celor care rîd de ceea ce facem noi. Ei au profitat de Procuratura Generală pentru a se îmbogăți și a-și satisface interesele”, a adăugat el.

De asemenea, Batrîncea a menționat că PG și personal Harunjen nu au întreprins nimic pentru a investiga „furtul secolului” și va trebui să răspundă pentru aceasta și pentru alte încălcări și crime la care a fost complice. Socialistul și-a exprimat speranța că noul procuror general va aduce o rază de lumină asupra dosarelor penale “desenate” împotriva deputaților.

„Oamenii așteaptă de la noi dreptate și noi suntem obligați să o restabilim, pentru că în caz contrar oamenii își vor pierde și ultima speranță”, a conchis el.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?