Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Arhitectul-șef al Consiliului raional Criuleni și șeful unei întreprinderi municipale, în arest la domiciliu

30 iul. 2021,, 14:52   Politică
1288 0

Arhitectul-șef al Consiliului raional Criuleni și șeful întreprinderii municipale Biroul Proiectări, Prospecțiuni și Servicii CriPSer își vor petrecere următoarele 30 de zile în arest la domiciliu. Cei doi sînt învinuiți de prejudecarea bugetului local cu sute de mii de lei transmite Noi.md.

Totodată, în dosarele de la Criuleni este cercetat pentru mită și un inspector al Inspecției Financiare din cadrul Ministerului Finanțelor.

Acesta este suspectat de corupere pasivă, manifestată prin pretinderea de mită in valoare de 1.250 de euro pentru a nu indica în actul de revizie neregulile depistate la inspectarea IM Biroul de Proiectări, Prospecțiuni și Servicii „CriPSer” al Consiliului raional Criuleni.

Pentru documentarea multilaterală a cazului de la Criuleni, CNA a solicitat Inspecției Financiare un control la întreprinderea vizată.

Însă, în procesul investigațiilor a fost fixat momentul în care inspectorul financiar ar fi pretins mită în valoare de 1.250 de euro pentru a nu indica în actul de control neregulile găsite la întreprindere.


Cauzele au fost pornite la sfîrșitul anului 2020, după care au fost conexate într-o singură procedură, cercetările CNA și ale procurorilor constînd în administrarea mai multor probe, inclusiv interceptarea bănuiților și documentarea acțiunilor lor audio și video.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?