X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Anularea ”legii miliardului” este o inițiativă de interes național

23 dec. 2020,, 21:01   Politică
7403 6

Abrogarea ”legii miliardului” este o inițiativă de interes național, pe care am promovat-o încă de la începutul mandatului, a declarat președintele Igor Dodon, în cadrul unei ediții speciale la postul public de televiziune. Șeful statului a menționat că prin anularea acestei legi, votate, inclusiv de Maia Sandu în calitate de ministru, a fost scoasă de pe spatele cetățenilor obligația de a întoarce miliardul furat din sistemul financiar-bancar.

”Toate partidele politice, poate cu excepția PD-ului care a participat la furtul miliardului, așa spune și Procurorul General - beneficiarul de bază este fostul lider al PD. Restul toate partidele, și a Maiei Sandu și a lui Andrei Năstase, în campania electorală începînd cu 2015 spuneau că legea miliardului trebuie anulată. După furtul miliardului din sistemul bancar, au fost votate cîteva legi prin care acest miliard a fost pus pe spatele cetățenilor. Pentru aceste legi a votat și Maia Sandu, fiind ministru al Educației în Guvernul Gaburici”, a spus Dodon.

Președintele a amintit că a venit cu această inițiativă încă în anul 2017, dar aceasta a fost susținută doar de deputații PSRM. Ulterior, Dodon a semnat un decret pentru inițierea unui referendum național de anulare a ”legii miliardului”, dar procesul a fost stopat de Curtea Constituțională, la sesizarea PD.

”Noi am propus ca aceste legi să fie anulate și nu este inițiativa mea de astăzi. În anul 2017, am propus o astfel de inițiativă în Parlament. Legislativul a blocat, am propus referendum național ca să anulăm această lege. Referendumul a fost blocat de PD prin Curtea Constituțională. De aceea, cînd am avut posibilitatea să promovez această lege, am promovat-o. Ea a fost votată în Parlament, eu am semnat-o, Curtea Constituțională a blocat-o”, a spus președintele.

Igor Dodon a precizat că la baza sesizării depusă de foștii democrați Andrian Candu și Vladimir Cebotari stau anumite interese.


”Au fost membri ai Guvernului cînd era furtul miliardului, care au asigurat aprobarea legilor și hotărîrilor de Guvern care au permis acest furt. Așa spun organele de anchetă. De ce au atacat? Probabil au un interes”, a declarat Dodon.

Președintele a calificat drept speculații că în urma abrogării ”legii miliardului” ar rămîne o gaură în buget.

Amintim, legea votată în 2016 prevede emisia obligațiunilor de stat la valoarea nominală, la rata fixă a dobînzii, pe termene de pînă la 25 de ani, în volum total de pînă la peste 13,58 de miliarde de lei, cu rata efectivă a dobînzii de 5 la sută.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?