Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Andrian Candu ar fi plecat la Washington

12 iun. 2019,, 22:33   Politică
4981 6

Vicepreședintele Partidului Democrat, Andrian Candu, ar efectua în aceste zile o vizită la Washington, SUA scrie NewsMaker. De menționat că vizita lui Candu nu a fost anunțată.

Potrivit aceleași surse, vizita are loc pe fondul crizei politice din Moldova, asociată cu dorința PD-ului de a nu transmite puterea noii guvernări.

Legitimitatea noului guvern a fost deja recunoscută de aproape toți partenerii cheie ai Moldovei. În același timp, până acum, Washingtonul a vorbit mai puțin despre acest subiect.

„Alegerile parlamentare din 24 februarie au fost competitive și s-au desfășurat în conformitate cu regulile de bază. Voința poporului moldovenesc exprimată în aceste alegeri trebuie respectată fără implicare. Asigurarea unui viitor prosper și democratic pentru Moldova și cetățenii săi este un obiectiv comun pe care Statele Unite vor continua să îl sprijine”, a menționat într-o declarație Departamentul de Stat al SUA.

UNIMEDIA amintește că astăzi, 12 iunie, Nicu Popescu, Ministrul Afacerilor Externe din Guvernul Sandu a rechemat-o pe Cristina Balan, Ambasador în Statele Unite ale Americii, la Chișinău, pentru consultări. Prezența Cristinei Balan este solicitată la Chișinău pentru vineri, 14 iunie 2019, transmite blocul ACUM printr-un comunicat.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?