Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Andrei Năstase și-a dat demisia din funcția de deputat

8 iul. 2019,, 12:50   Politică
4858 0

Actualul ,inistru de Interne, Andrei Năstase și-a dat demisia din funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova, transmite Noi.md.

Anunțul a fost făcut chiar de Năstase pe o rețea de socializare.

„Cînd le-am cerut cetățenilor din circumscripția 33 să îmi acorde încrederea de a îi reprezenta cu cinste în cel mai înalt for reprezentativ al poporului, m-am angajat să lupt pentru reclădirea în Republica Moldova a democrației și a statului de drept. O luptă, de altfel, pe care am dus-o, de cîțiva ani de zile, alături de toți cei care își doresc să trăiască într-o țară în care demnitatea umană și drepturile fundamentale ale cetățenilor să reprezinte reperul călăuzitor al acțiunilor instituțiilor statului. [ … ] Această demisie nu înseamnă nicidecum o abdicare de la lupta de partea binelui, a cinstei, dreptății, demnității și adevărului! Această luptă o voi duce oriunde mă voi afla”, a scris Andrei Năstase pe pagina sa de Facebook.

Noi.md, amintește că tot astăzi, şi prim-ministrul Maia Sandu, dar şi ministrul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, Liliana Nicolaescu-Onofrei, au anunţat că renunţă la mandatele de deputaţi.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?