Atît administrația aerogării, cît și deputatul PAS, Radu Marian, autorul inițiativei, au declarat anterior că modificare acestei legi este necesară pentru reluarea licitației de la Aeroport, suspendată în data de 21 iunie.
„Decizia de reluare a licitației publice va urma odată cu adoptarea modificărilor la Legea nr. 121/2007 privind administrarea și deetatizarea proprietății publice, modificări necesare pentru a crea condiții de transmitere în locațiune a spațiilor comerciale pe un termen mai mare de 3 ani, rezonabil pentru un parteneriat internațional”, menționa administrația Aeroportului Chișinău în 21 iunie, după ce fusese suspendată cea de-a treia licitație de la aerogară.
Suspendarea a fost anunțată, după ce amendamentul deputatului PAS Radu Marian prin care a fost extins termenul contractului de închiriere a spațiilor comerciale în Aeroportul Chișinău de la 3 la 5 ani, a fost declarat neconstituțional de Curtea Constituțională. Motivul a fost că modificările majorității parlamentare PAS din luna mai au fost făcute în grabă, cu încălcarea normelor legale și fără a fi supus consultărilor.
Respectivul amendament, propus de șeful Comisiei pentru economie, Radu Marian, a fost anunțat public drept o inițiativă privind includerea aeroportului în lista bunurilor nepasibile privatizării. Modificarea legislativă a avut, însă, scopul de a permite extinderea termenului de dare în chirie a spațiilor comerciale, lucru confirmat ulterior chiar de autorul proiectului Radu Marian.
Adăuga comentariu