Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii a avut întrevederi cu liderul regiunii transnistrene

29 feb. 16:54   Politică
3085 0

În cadrul unei vizite la Tiraspol, ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii, Fern Horine, a avut întrevederi cu liderul regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, și negociatorul șef, Vitali Ignatiev.

Potrivit ambasadei Marii Britanii în Moldova, a fost discutată situația economică și de securitate din regiune, precum și procesul de negocieri.

Ambasadorul Marii Britanii în Republica Moldova a subliniat îngrijorarea față de violările multiple ale drepturilor omului, înregistrate în stînga Nistrului, precum limitarea libertății de exprimare, a dreptului la adunări publice, condițiile de detenție și altele.

Ea a menționat că Ambasada Regatului Unit la Chișinău monitorizează situația. Arestarea și reținerea activiștilor, care exprimă opinii diferite de cele ale regimului de la Tiraspol, sunt exemple vocale. În acest sens, ambasadorul a solicitat eliberarea din motive umanitare a deținuților politici Victor Pleșcanov și Mihail Ermurachi.

Aceasta este prima vizită a ambasadorului Fern Horine în regiunea transnistreană de la numirea sa în funcție în Octombrie 2023. Vizita a fost planificată cu mult timp înainte și face parte din calendarul de vizite sistematice pe care ambasadorul le efectuează pentru a cunoaște mai bine realitatea socio-politică din Republica Moldova.


Ambasadorul și-a reiterat sprijinul ferm pentru integritatea teritorială și suveranitatea Republicii Moldova în cadrul frontierelor sale recunoscute internațional.

A fost subliniat faptul că Regatul Unit sprijină o reglementare pașnică a conflictului. Toți cetățenii RM ar putea avea parte de un viitor mai prosper într-o țară reintegrată, unde vor fi respectate diversitatea și libertatea.

8
0
0
0
32

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?