Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Ambasadorul Cehiei își încheie mandatul în Republica Moldova

27 ian. 2021,, 07:25   Politică
5686 0

Ambasadorul Republicii Cehe la Chișinău, Zdeněk Krejčí, își încheie mandatul în Republica Moldova. În cadrul unei întrevederi de rămas bun, la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, a fost menționată contribuția diplomatului, adusă la consolidarea relațiilor de prietenie și colaborare moldo-cehe.

Secretarul de stat la MAEIE, Dumitru Socolan, a exprimat apreciere pentru activitatea ambasadorului Zdeněk Krejčí pe durata mandatului său și pentru implicarea personală în realizarea în Moldova a proiectelor de asistență cehă în domeniile ce țin de buna guvernare, agricultură, dezvoltarea rurală, gestionarea durabilă a resurselor naturale, transmite IPN.

Părțile au menționat creșterea constantă a relațiilor comercial-economice. De asemenea, a fost evidențiată importanța reluării lucrărilor Comisiei mixte interguvernamentale bilaterale de cooperare economică.

Interlocutorii au apreciat dezvoltarea intensă a relațiilor dintre cele două state în ultimii ani, secretarul de stat evocînd suportul sincer permanent al Republicii Cehe pentru aspirațiile europene ale Republicii Moldova, precum și sprijinul continuu al statului ceh pentru eforturile îndreptate spre restabilirea integrității teritoriale a Moldovei.

Oficialul moldovean i-a urat interlocutorului succes în activitățile viitoare, exprimîndu-și, totodată, convingerea că diplomatul ceh va rămîne și în continuare un prieten al Republicii Moldova și un susținător al dezvoltării relațiilor dintre ambele state.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?