Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Alexander Van der Bellen, reînvestit preşedinte al Austriei

27 ian. 2023,, 03:00   Politică
2434 0

Politicianul ecologist şi progresist Alexander Van der Bellen a fost învestit joi preşedinte al Austriei, în cadrul unei ceremonii în faţa celor două camere reunite ale parlamentului de la Viena, el începîndu-şi astfel al doilea şi ultimul său mandat de şase ani în acest post eminamente protocolar şi cu puţine atribuţii executive, relatează agenţia agerpres.ro.

În vîrstă de 79 de ani, Van der Bellen a cîştigat cu 56,7% din primul tur alegerile desfăşurate în octombrie, impunîndu-se uşor în faţa celorlalţi şase candidaţi şi beneficiind de sprijinul mai mult sau mai puţin explicit al tuturor formaţiunilor parlamentare, care nu au avut candidat propriu, cu excepţia formaţiunii de extremă-dreapta Partidul Libertăţii (FPOe), ce îl acuză că face parte dintr-o elită politică deconectată de oameni şi că protejează actuala coaliţie formată din Verzi şi Partidul Popular (OeVP).

Van der Bellen, un politician progresist, liberal, pro-UE şi deschis faţă de primirea migranţilor, a cîştigat şi scrutinul din 2016, în faţa candidatului conservator Norbert Hofer, un eurosceptic adversar al primirii migranţilor. Rezultatul strîns al acelor alegeri a evidenţiat polarizarea societăţii austriece în jurul acestor două orientări politice opuse, cea progresistă şi cea conservatoare.

În cei şase ani care au trecut de atunci, Austria, o ţară tradiţional stabilă politic, a schimbat cinci premieri. Scandalurile de corupţie în care au fost implicate Partidul Popular (OeVP) al actualului premier Karl Nehammer şi formaţiunea naţionalistă Partidul Libertăţii (FPOe) au provocat o serie de crize guvernamentale şi alegeri anticipate.

Tatăl său rus şi mama sa estonă au fugit din Rusia după revoluţia bolşevică din 1917. Născut la Viena în 1944, Van der Bellen a crescut în regiunea austriacă Tirol, are un doctorat în Economie şi a intrat în politică la vîrsta de 50 de ani, ca deputat al Verzilor, partid pe care l-a condus pînă în anul 2008. Totuşi, el nu se încadrează în tiparul clasic al politicianului ecologist, nu a fost văzut niciodată mergînd pe bicicletă şi a mărturisit că-i plac maşinile puternice.

3
0
0
0
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?