Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Alaiba a îndemnat antreprenorii să boicoteze partidul Șor

14 mar. 2023,, 08:45   Politică
3412 2

Ministrul Economiei, Dumitru Alaiba, s-a adresat agenților economici de bună credință și i-a îndemnat să nu coopereze cu partidul Șor. El a spus că banii plătiți de "șoroviști" miros a "furt, trădare și acte de terorism comise împotriva a mii de oameni nevinovați în Ucraina".

Alaiba a cerut antreprenorilor de bună credință să înceteze cooperarea cu rețeaua criminală a așa-numitului "partid Șor", transmite Noi.md cu referire la nokta.md .

"Boicot", scrie ministrul în publicația sa, adresîndu-se companiilor care transportă "protestatari", celor care își vînd bunurile din așa-numitele "magazine sociale" sau oferă orice alte tipuri de servicii.

"Este alegerea fiecaruia, dar fiecare trebui să se gîndească cu cine face afaceri", a adăugat Alaiba.

Dumitru Alaiba a dat asigurări că autoritățile vor fi de partea acelor antreprenori care sînt selectivi în alegerea partenerilor de afaceri.


"Am fost întotdeauna convins de faptul că banii au miros, iar banii plătiți de șoroviști miroase a furt, trădare și acte teroriste comise împotriva a mii de oameni nevinovați în Ucraina. Guvernul Republicii Moldova a fost și va fi de partea antreprenorilor cinstiți. Îi vom sprijini și vom trece prin aceste momente grele. Vom scăpa de hoți și trădători. Împreună", a scris politicianul.

Reamintim că alaltăieri, în Moldova au avut loc noi proteste organizate de partidul Șor. Susținătorii "șoroviștilor" au blocat intrarea în Bălți, precum și drumurile din Chișinău.

4
0
0
0
32

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?