Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Adunarea Populară din Găgăuzia intră în an nou fără președinte. A zecea tentativă, soldată din nou cu eșec

29 dec. 2021,, 12:45   Politică
1977 0

Aleșii locali din cadrul Adunării Populare a UnitățiiTeritorial-Administrative Găgăuzia nu au reușit nici a 10-a oară să aleagă președintele Adunării, fapt pentru care a fost amînată această procedură pentru anul viitor, scrie realitatea.md

La ședința de ieri, 28 decembrie, pentru alegerea președintelui Adunării Populare au participat 34 de „deputați locali” din cei 35. Dintre aceștia, 17 au votat pentru candidatura lui Dmitri Konstantinov, iar 16 – pentru cea a lui Victor Petrov. Un buletin de vot a fost declarat nevalid, în urma numărării buletinelor.

Din cauza nealegerii noului speaker al Adunării Populare, aleșii locali au decis să mai încerce încă o dată această procedură la data de 11 ianuarie, ora 11:00.

Amintim că, aceasta a fost a zecea ședință prin care s-a încercat alegerea președintelui Adunării Populare.

Precizăm că, la 19 septembrie, în Găgăuzia s-au desfășurat alegeri pentru numirea unui nou complet de deputați regionali, care să formeze Adunarea Populară.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?