X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

Activistul Platformei DA Gheorghe Petic, achitat pe un alt dosar de Curtea de Apel Cahul

23 aug. 2022,, 12:15   Politică
2218 0

După ce a fost achitat în dosarul pentru viol intentat pe timpul guvernării oligarhice a fostului lider PDM, Vladimir Plahotniuc, activistul și liderul Platformei DA din Ungheni, Gheorghe Petic, a anunțat astăzi, 23 august, pe pagina sa de Facebook că instanța de apel de la Cahul l-a achitat într-un alt dosar „fabricat la comandă”, s-a expunîndu-se motivat în ședință, „cu toate explicațiile.”

Petic, de asemenea, își dorește scuze publice, fiind gata să renunțe la milioanele care i se cuvin de drept, dacă Ministerul Justiției îi va pedepsi pe cei care se găsesc vinovați de situația creată, transmite replicamedia.md.

„Dreptate s-a făcut. Instanța de la Curtea de Apel Cahul în ziua de ieri, s-a expus motivat în sentință, cu toate explicațiile, achitîndu-mă clasic, ca la carte, pe un alt dosar fabricat la comandă, mai frumos nici nu se putea de „lipsesc elementele infractiunii”. Asta înseamnă că, din păcate, Republica Moldova, iar va plăti daune grele inclusiv și în lei, niște milioane, pentru prejudiciul și amarul adus, mai ales prin faptul că 4 ani m-a ținut cu statut de inculpat pe o presupusă infracțiune destul de grea, art 287/3 , huliganism agravant - asta cînd vrei să oprești fără cruțare de sine contrabanda la hotar și contrabandiștii, iar peste 15 ani te trezești cu dosar penal fabricat. De ce domnule Plahotniuc, Jizdan și Cavcaliuc, Valentin Franț?”, se întreabă Petic pe pagina sa de Facebook.

Activistul susține că după ce Decizia Curții de Apel Cahul va deveni irevocabilă vrea cîte mai multe scuze publice.

„Peste 30 de zile sentința pronunțată ieri va deveni definitivă și irevocabilă. După asta vreau scuze publice, cît mai multe scuze, săptămîni la rînd, să vuiască presa de dimineață pînă seara cu scuze aduse”, a precizat Petic.


Într-un final, Gheorghe Petic punctează că ar putea să renunțe la acele milioane de lei pe care trebuie să i le ofere statul drept prejudiciu, cu condiția că autoritățile îi vor pedepsi pe făptași.

Decizia instanței Curții de Apel Cahul a fost emisă de președinta ședinței de judecată, Galina Vavrin, și judecătorii Ion Dănăilă și Serghei Pilipenco.

Decizia este susceptibilă de a fi pusă în executare, dar poate fi atacată la Curtea Supremă de Justiție, în termen de 30 de zile de la data pronunțării deciziei integrale.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?