Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

SUA nu renunţă la tarifele vamale suplimentare de 15% pentru avioanele Airbus

14 aug. 2020,, 04:30   Piata financiara
2614 0

Guvernul Statelor Unite a anunţat miercuri că va menţine tarifele vamale suplimentare de 15% pentru avioanele Airbus şi de 25% pentru alte produse din UE, în pofida măsurilor luate de blocul comunitar pentru rezolvarea disputei de 16 ani privind subvenţiile ilegale din domeniul aviatic, transmite Reuters.


UE nu a luat măsurile necesare pentru a respecta deciziile Organizaţiei Mondiale a Comerţului, iar Washingtonul va iniţia un nou proces pentru a încerca să ajungă la o soluţie pe termen lung, a afirmat Robert Lighthizer, reprezentantul american pentru Comerţ (USTR), transmite agerpres.ro.

Acesta a adăugat că va fi modificată lista produselor europene afectate, în valoare de 7,5 miliarde de dolari, pentru a fi scoase anumite bunuri din Marea Britanie şi Grecia, urmînd să fie adăugată o sumă echivalentă din Germania şi Franţa.

Comisarul european pentru Comerţ, Phil Hogan, a declarat că va continua discuţiile cu Lighthizer pentru a ajunge la o soluţie, şi a apreciat că actuala încetinire economică subliniază urgenţa încheierii conflictului.

Statele Unite au impus din octombrie 2019 tarife vamale suplimentare de 10% pentru avioanele Airbus şi de 25% pentru produse din UE, inclusiv whisky din Scoţia şi Irlanda, vin din Franţa şi brânzeturi din diverse regiuni. Ulterior, tarifele vamale suplimentare pentru avioanele Airbus au fost majorate la 15%. Cele mai afectate ţări sunt Spania, Germania, Franţa şi Marea Britanie (care produc avioane şi componente Airbus), dar taxele au afectat, în măsură mai mică, şi restul economiilor de pe piaţa unică europeană, ceea ce a dus la noi tensiuni între SUA şi blocul comunitar.

Oficialii OMC au apreciat că împrumuturile preferenţiale acordate Airbus pentru dezvoltarea modelelor A350 şi A380 au provocat un prejudiciu pentru SUA evaluat la 7,5 miliarde de dolari. În consecinţă, Washingtonul poate riposta prin introducerea unor tarife vamale suplimentare pentru produse europene cu aceeaşi valoare.

Decizia Airbus de a accepta rate mai ridicate ale dobânzilor de la guvernele europene ar trebui să soluţioneze disputa cu SUA de la Organizaţia Mondială a Comerţului, a anunţat în 24 iulie Comisia Europeană, care a ameninţat cu sancţiuni dacă acest lucru nu se va întîmpla.

"UE ... Franţa, Spania şi Germania ... respectă deplin deciziile OMC în cazul Airbus, ceea ce înlătură orice motiv ca SUA să menţină tarifele vamale suplimentare pentru produse europene şi este suficient pentru soluţionarea rapidă a acestei dispute îndelungate", a precizat Comisia Europeană.

Dimensiunea şi anvergura oricăror măsuri de retorsiune vor fi decise pe baza deciziilor de arbitraj ale OMC în cazul paralel al subvenţionării de către SUA a producătorului de avioane Boeing, precizează Comisia Europeană.

În 24 iulie, Airbus a anunţat că a făcut pasul final menit să stopeze războiul comercial transatlantic de miliarde de dolari pe tema subvenţiilor din domeniul aviatic, acceptînd să plătească rate mai ridicate ale dobânzilor pentru împrumuturile guvernamentale primite de la Franţa şi Spania pentru dezvoltarea avioanelor Airbus A350, date în exploatare în 2015.

Împrumuturile guvernamentale sunt printre măsurile europene pe care OMC le-a considerat subvenţii ilegale, ca parte a cazurilor care vizează şi sprijinul SUA pentru Boeing, începute în 2004.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?