Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

HSBC se aşteaptă la pierderi de 13 miliarde de dolari anul acesta

4 aug. 2020,, 01:30   Piata financiara
2441 0

Gigantul bancar HSBC Holdings PLC a avertizat luni că pierderile provocate de creditele neperformante ar putea atinge 13 miliarde de dolari anul acesta, după ce profitul în primul semestru din 2020 a fost sub estimări, pe fondul efectelor pandemiei de coronavirus (COVID-19), transmit DPA şi Reuters.


Cea mai mare bancă din Europa a majorat provizioanele pentru pierderile din împrumuturi în acest an de la 8,7 miliarde de dolari la 31 decembrie 2019 la 13,2 miliarde de dolari anul acesta, la 30 iunie 2020, din cauza perspectivelor economice mai sumbre în a doua parte a anului, transmite agerpres.ro.

HSBC a raportat un profit înainte de taxe de 4,32 miliarde de dolari în primul semestru din 2020, în timp ce analiştii se aşteptau la 5,67 miliarde de dolari, dar indicele de adecvare a capitalului a urcat la 15% la 30 iunie 2020.

Profitul după taxe a scăzut la 3,1 miliarde de dolari în primul semestru din 2020, de la 9,9 miliarde de dolari în perioada similară din 2019.

"Performanţa noastră a fost afectată de pandemie, de scăderea ratelor dobânzilor, de sporirea riscurilor geopolitice şi de volatilitatea ridicată de pe pieţe", a afirmat directorul general Noel Quinn. Acesta a adăugat: "Actualele tensiuni dintre China şi SUA provoacă inevitabil dificultăţi pentru sistemul nostru de organizare".

Veniturile au scăzut cu aproape 10% în primele şase luni din acest an, la 26,7 miliarde de dolari.

HSBC are sediul în Londra, dar o mare parte a afacerilor este în Asia, inclusiv Hong Kong. Banca va continua planul de reducere a numărului total de angajaţi de la 235.000 la aproximativ 200.000 în următorii trei ani.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?