Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Airbus anunță o nouă reducere a producţiei

31 iul. 2020,, 04:30   Piata financiara
3772 0

Grupul aeronautic european Airbus a anunţat joi o nouă reducere a producţiei modelului său de vîrf A350, după ce a raportat pierderi trimestriale mai mari decît se estima, pe fondul efectelor pandemiei.

Dar acţiunile Airbus au crescut joi cu 3,6%, după ce compania a informat că speră să evite consumul de numerar în semestrul doi din 2020, după ieşiri mai reduse decît se estima în trimestrul doi, de 4,4 miliarde de euro, chiar dacă livrările s-au prăbuşit din cauza crizei.

"Credem că va fi o revenire îndelungată şi lentă, întrucît redresarea călătoriilor aeriene este mult mai lentă decît ne aşteptam”, a afirmat directorul general Guillaume Faury, scrie Agerpres.

Criza a afectat în principal cererea pentru aeronave pe distanţe lungi, care ar putea să nu revină la nivelul normal pînă în 2023 sau 2025, se arată în comunicatul Airbus. Compania reduce producţia modelului A350 la cinci avioane pe lună, de la nouă, în aprilie.

Decizia vine după ce rivala americană Boeing a anunţat miercuri că va reduce producţia modelelor sale de vîrf 787 şi 777 (care concurează cu A350) şi va întîrzia planurile privind avionul de pasageri 737 MAX, după ce a raportat pierderi trimestriale mai mari decît se estima.


În trimestrul doi din 2020, Airbus a raportat pierderi operaţionale ajustate de 1,226 miliarde de euro (1,44 miliarde de dolari), după ce veniturile au scăzut cu 55%, la 8,317 miliarde de euro. Analiştii se aşteptau la pierderi de 1,027 miliarde de euro, la venituri de 8,552 miliarde de euro. În trimestrul doi din 2019, grupul aeronautic european înregistrase un profit de 1,98 miliarde de euro.

De asemenea, Airbus a avut pierderi nete de 1,4 miliarde de euro în perioada aprilie-iunie 2020, faţă de un profit de 1,2 miliarde de euro în trimestrul doi din 2019.

Luna aceasta, Airbus a anunţat un plan de restructurare fără precedent ce prevede eliminarea a aproximativ 15.000 de locuri de muncă în decurs de un an, avertizînd că viitorul său este în pericol, în contextul efectelor pandemiei.

Cele 15.000 de locuri de muncă vizate, echivalentul a 11% din personalul Airbus, sunt împărţite astfel: 5.000 în Franţa, 5.100 în Germania, 900 în Spania, 1.700 în Marea Britanie şi 1.300 la alte uzine ale grupului din întreaga lume. Cifra totală include şi alte 900 de posturi ce erau planificate să fie eliminate încă înainte de criză la filiala germană Premium Aerotec, care a închiriat pînă în 2023 hala de la Ghimbav a companiei Airbus Industries.

În prezent, grupul Airbus are în total 135.000 de salariaţi dintre care 81.000 la divizia de avioane comerciale. Airbus are 49.000 de angajaţi în Franţa, 45.500 în Germania, 12.500 în Spania şi 11.000 în Marea Britanie.

Airbus este lider global în aeronautică, spaţiu şi servicii conexe. În 2019, a generat venituri de 70 de miliarde de euro şi a avut 135.000 de angajaţi. De asemenea, Airbus oferă o gamă variată de avioane de pasageri, de la 100 la peste 600 de locuri. Airbus mai furnizează elicoptere, aeronave-cisternă, de luptă, de transport şi pentru alte misiuni.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?