Transnistria stiri: 1422
Eurovision stiri: 505
Preşedintele stiri: 3993

Locuitorii capitalei ai căror apartamente sînt dotate cu plite electrice vor primi compensații

22 dec. 2020,, 16:06   Societate
4763 0

Consiliul Municipal Chișinău a votat în ședința de astăzi compensații de o sută de lei pe lună pentru locuitorii capitalei ai căror apartamente sînt dotate cu plite electrice, transmite moldpres.

Începînd cu ianuarie 2021, locuitorii municipiului Chișinău a căror apartamente sînt dotate cu plite electrice, vor beneficia de compensații de 100 lei/ lunar per apartament pentru energia electrică consumată. Decizia vizează doar apartamentele dotate cu plite electrice conform proiectului inițial al blocului. Decizia vine ca urmare a faptului că familiile care locuiesc în acest tip de apartamente plătesc același tarif la energie electrică ca și ceilalți orășeni, în condițiile în care locuințele lor nu beneficiază de conexiune la gaz metan.
Consilierul municipal Veronica Herța consideră că, prin aprobarea acestei decizii, se va reduce numărul de explozii datorate utilizării incorecte a buteliilor de gaz. "Este un prim pas pentru ca tragediile pe care le-am avut în municipiu, ca rezultat al utilizării buteliilor de gaz în apartamente, să nu se mai întîmple", a notat Herța pe rețelele de socializare.

În municipiul Chișinău există un număr de 121 de blocuri care nu sînt conectate la conducta de gaz, ceea ce înseamnă circa 50 mii de apartamente.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?