X 
Transnistria stiri: 1405
Eurovision stiri: 504

„Eu voi supraviețui, dar nu știu ce vor face bătrînii”. Reacția bălțenilor la scumpiri

29 sep. 2022,, 09:15   Societate
2777 0

Vor face economii, vor munci mai mult și vor aștepta suportul guvernului. Aceasta este reacția locuitorilor din Bălți la scumpirile fără precedent la căldură.

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a decis astăzi că prețul unei Gcal va fi de 3.052 de lei, cu 937 de lei mai mult decît pînă în prezent sau o creștere cu 45%. Ultima dată, „CET-Nord” a majorat prețul în ianuarie a acestui an.

„Vom face economii, vom lucra. Clar că nu ne convine, dar ce să facem? Mulțumim lui Dumnezeu pentru ce avem. Ce să facem?”

„Ne afectează foarte mult pe toți pentru că salariile sînt mici. Nu cred că oamenii vor reuți să-și achite toate facturile, mai ales căldura. Bătrînilor le va fi foarte greu. Nouă tot nu ne va fi ușor, dar lor și mai dificil.”


„Am cumpărat cărbuni, lemne, sperăm să ne ajungă.”

„Cu înțelepciune și cu curaj vom supraviețui. Văd că guvernarea are planificate niște acțiuni prin care ne vor ajuta.”

„Eu voi supraviețui, dar nu știu ce vor face bătrînii. Să se gîndească guvernul la țărani, să mai ieftinească puțin”, au spus oamenii.

Între timp, încălzitoarele electrice se vînd ca pîinea caldă în piețele și magazinele din Bălți. Oamenii au început să golească vitrinele încă în luna iunie, iar prețurile au crescut cu 15%.

„Acestea sînt încălzitoare cu ventilator. Are o putere de 5 Kw și poate încălzi o încăpere de 20 de metri pătrați. Există încălzitoare cu infraroșu. A rămas doar unul. Avem convectoare și radiatoare electrice. Dacă se va răci puțin, măcar o săptămînă, se vor vinde și acestea. Plite electrice cu inducție, cele de masă, au fost doar la începutul verii. Acum nu avem deloc”, a povestit Alexandru Govdeac, administratorul unui magazin specializat.

Încălzitoarele sînt la mare căutare și la piața centrală, unde unele prețuri sînt mai puțin piperate.

„Plapumele electrice costă 250 de lei, iar șemineele pe ulei 1,5 de lei. Oamenii caută ce este mai ieftin, dar se vînd toate. Deși vremea încă nu este rece, vînzările sînt mai mari comparativ cu anul trecut. Nu avem niciun deficit, dar unele poziții nu sînt la depozit. Se vînd mai repede și ne-au spus că sînt probleme logistice”, a menționat Sergiu Cupțov, vînzător.

Tot astăzi, ANRE a aprobat un preț de 2.854 de lei/Gcal pentru consumatorii „Termoelectrica”, cu 685 de lei mai mult faţă de actualul tarif. Noile prețuri vor intra în vigoare de la 1 octombrie.

Amintim că ANRE a aprobat și un nou tarif la gazele naturale. Astfel, tot din 1 octombrie, consumatorii vor plăti aproape 30 de lei pentru un metru cub de gaze.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?