Transnistria stiri: 1364
Eurovision stiri: 499

Angajații CFM amenință cu proteste de amploare

13 apr. 2021,, 16:08   Societate
2410 1

Angajații întreprinderii de stat „Calea Ferată a Moldovei” (CFM) au adresat o nouă scrisoare deschisă președintei țării Maia Sandu, dar și deputaților. Aceștia susțin că, de la ultima adresare de acest fel, situația nu s-a îmbunătățit, ba chiar s-a agravat.

Oamenii nu și-au primit salariile de patru luni și avertizează că, dacă pînă la 25 aprilie nu le vot fi achitate lefurile restante, vor organiza proteste de amploare.

Angajații CFM se plîng că toate edificiile au fost deconectate de la încălzire.

„Stăm cîte 12 ore în frig și foame și ne distrugem sănătatea, nu avem cu ce trăi, cu ce ne procura produse alimentare, cu ce întreține familiile, cu ce achita serviciile comunale, sîntem disperați. Spuneți-ne vă rog, cum să procedăm? Pînă în prezent activăm, traficul nu l-am stopat, obligațiile de serviciu le îndeplinim, dar în schimb nu avem nimic”, se arată în scrisoare.

Scrisoarea a fost semnată de către președintele Comitetului sindical al nodului Ocnița, Dmitrii Fisiuc, președintele Comitetului sindical al nodului Bălți, Andrei Țîbîrnac și președintele Comitetului sindical al nodului Bender, Vitalii Perjunca. Autorii adresării menționează că, dacă pînă pe 25 aprilie nu vor fi achitate cel puțin două salarii, feroviarii vor organiza proteste de amploare.


„Noi încă pînă la 25 aprilie 2021 putem să ținem salariații CFM de la acțiuni, proteste și manifestări în masă, dar apoi va începe un haos total. Să nu vă limitați la achitarea a numai un salariu, dar minimum două, deoarece aceste sume numai temporar vor redresa situația”, au avertizat liderii sindicali.

Angajații ÎS „Calea Ferată din Moldova” nu-și primesc salariile de mai multe luni. În unele raioane, lucrătorii căilor ferate au ieșit la proteste, dar așa și nu și-au primit banii. În luna decembrie anul trecut, mai mulți angajați ai CFM au fost trimiși în șomaj tehnic cu menținerea a 75 la sută din salariu.

Deputații au format o comisie specială căreia i-au încredințat să clarifice, ce se întîmplă la întreprinderea de stat CFM și care este situația financiară a acesteia. Potrivit datelor oferite în cadrul primei ședințe a comisiei, întreprinderea a început să acumuleze datorii în anii 2010 și acum, acestea constituie 665 milioane de lei, dintre care 92 milioane de lei sînt datorii salariale.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?