Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Decizia CSM la scrisoarea SIS, prin care solicita verificarea activității unor judecători, influențați de Platon

23 feb. 2021,, 12:10   Societate
1835 0

Inspecția Judiciară de pe lîngă Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a respins ca neîntemeiată sesizarea șefului Serviciului Informații și Securitate (SIS), Alexandr Esaulenco, privind atragerea la răspundere disciplinară a magistraților din cadrul Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani și sediul Rîșcani, care examinează cauzele penale în care este vizat omul de afaceri Veceaslav Platon.

Decizia a fost luată în baza sesizării SIS, care a denunțat influențe asupra sistemului judecătoresc, prin corupere și șantaj din partea lui Veaceslav Platon, scrie tv8.md.

Potrivit documentului, Platon ar face presiuni pentru a determina adoptarea sau neadoptarea deciziilor în interesele companiilor al căror beneficiar efectiv este acesta, fiind vorba de cîteva instituții bancare și de asigurări. Un exemplu este și cazul recent, în care a fost implicata compania Moldasig, cînd printr-o decizie de judecata, firme afiliate lui Platon ar fi obținut administrare specială, scrie zugo.md.

După ce scrisoarea semnată de directorul SIS, Alexandr Esaulenco, a fost făcută publică, Veaceslav Platon, a reacționat și a cerut Procuraturii Generale să intenteze în privința sa un nou dosar penal privind pretinsele „influențe asupra sistemului judecătoresc”, astfel încît autorii scrisorii să fie audiați.

Cu o reacție a venit și judecătoarea Tatiana Bivol, vizată în scrisoarea SIS către membrii CSM. Ea susține că informațiile incluse în document, ce o vizează, „sînt eronate și nefiind verificate”.


Decizia cu privire la respingerea sesizării poate fi contestată de autorul sesizării în completul de examinare a contestațiilor al colegiului disciplinar în decurs de 15 zile de la data recepționării deciziei motivate.

Amintim că SIS a solicitat, la 2 decembrie curent, într-o scrisoare adresată CSM, să ia măsuri urgente în privința unor judecători care ar fi sub influența omului de afaceri Veaceslav Platon.

În scrisoare, SIS anunța că a recepționat „sesizări care denotă influențe asupra sistemului judecătoresc, prin corupere și șantaj din partea lui Veaceslav Platon, pentru a determinat adoptarea sau neadoptarea deciziilor în interesele companiilor al căror beneficiar efectiv este acesta”.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?