Transnistria stiri: 1380
Eurovision stiri: 500
Preşedintele stiri: 3988

Salariile pe care le ridică lucrătorii medicali sînt direct proporționale cu orele lucrate. Declarație

29 apr. 2020,, 08:45   Societate
2700 0

Salariile pe care le ridică lucrătorii medicali implicați în procesul de tratare a coronavirusului de tip nou sînt direct proporționale cu orele pe care aceștia le petrec la muncă.

Declarația a fost făcută de ministra Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, în cadrul emisiunii „Punctul pe azi” de la TVR Moldova. Șefa de la Sănătate a ținut să precizeze că promisiunile făcute de autorități, potrivit cărora, toți lucrătorii medicali care luptă cu COVID-19 vor primi un indicator de performanță - rămîn valabile.

„Din momentul în care am avut primul caz de COVID-19, chiar luni, în prima zi de lucru a fost emis un ordin prin care tuturor instituțiilor medicale cu profil COVID, lucrătorilor medicali, indiferent de statut li s-a identificat un indicator de performanță în mărime de 100% din salariul de funcție. În condițiile actuale depinde pe ce normative lucrează persoana. sînt oameni care lucrează cu 0,25, cu 0,5, cu 1,5. În acest condiții depinde mult de timpul lucrat și de funcția în care activează. Indicatorul se aplică în continuare, iar instituțiile implicate în tratarea pacienților cu COVID au primit salariile corespunzător”, a declarat Viorica Dumbrăveanu, citată de agora.md

Șefa de la Sănătate a precizat că Ministerul Sănătății a stabilit și un supliment la salariu de 50% pentru asistemța urgență și cea prespitalicească. Cît despre indemnizațiile pe care urmează să le primească lucrătorii medicali dar și cei din alte domenii din prima linie, ministra dă asigurări că banii vor fi plătiți la timp.

„Este vorba de 16 000 de lei și pentru luna martie, lucrătorii medicali infectați au primit această indemnizație. sînt în process de perfectare listele pentru luna curentă și vor fi achitate aceste indemnizații pentru lucrătorii medicali și cei din poliție infectați cu COVID-19. Banii adunați din donații sînt insuficienți pentru achitarea acestor surse financiare, de aceea vom aloca și bani din buget”, a concluzionat Dumbrăveanu.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?