X 
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Declarație: "Decizia CC ne convinge că acest "birou" trebuie închis cît mai repede"

13 mai. 2020,, 16:45   Societate
6281 19

Decizia Curții Constituționale, care a anulat acordul privind creditul rusesc, în sumă de 200 de milioane de euro din motive neimportante, ne convinge că acest "birou" ar trebui închis cu prima ocazie sau, în cel mai rău caz, de revizuit radical efectivul CC și modul de constituire, limitele atribuțiilor, modul de executare a deciziilor și sistemul de echilibrare.

De această părere este expertul independent, fostul vicepremier, ex-ministru al Economiei Moldovei, Alexandru Muravschi, pe pagina sa de socializare, transmite Noi.md.

"Am citit toate deciziile CC. Am ajuns la următoarele concluzii:

1) În partea ce ține de procedura de desfășurare a negocierilor și ratificarea Acordului, putem vedea anumite încălcări. Cît de grave sînt acestea? Cred că evaluarea gravității unor astfel de încălcări depinde pe deplin de componența instanței. Instanța într-o altă configurație politică ar putea destul de bine trage concluzia că devierile existente de la procedură au fost nesemnificative și nu dau motive de a considera acordul anticonstituțional. Și totul ar fi fost bine.

2) Concluzia privind conținutul Acordului, realizată de CC, este cea mai gravă intervenție în conținutul Acordului de importanță politico-economică. CC și-a asumat deliberat dreptul de a decide problema privind utilitatea acestui document, a oportunității acestuia, a influenței sale asupra suveranității și independenței economice a statului. Și, deși toate acestea sînt acoperite de o demagogie juridică de înaltă calitate, urechile angajării politice și a dependenței ies din fiecare propoziție.


3) Această decizie a CC m-a convins a o suta oară că acest birou trebuie închis la prima ocazie. Sau, în cel mai rău caz, de revizuit radical efectivul CC și modul de constituire, limitele atribuțiilor, modul de executare a deciziilor și sistemul de echilibrare. În caz contrar, într-o bună zi ne vom trezi și vom afla că, prin decizia a 4 (aceste voturi sînt suficiente) oarecare subiecți în mantii, ne-am transformat deja într-un regat sau pur și simplu am dispărut ca stat", a scris Alexandru Muravschi.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?