X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Declarație: Peste 80 % din cîntare în piețe "mint" consumatorii

21 iul. 2019,, 16:30   Societate
2519 1

Andrian Bunduc, șef Direcție Control Metrologic din cadrul Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței spune că în piețele din capitală dar și în întreaga țară este o situație alarmantă în privința corectitudinii mijloacelor de măsurare.

Cîntarele și paharele măsurabile sînt neautorizate și oferă date eronate.

La fiecare cumpărătură efectuată în piețe, consumatorii riscă să fie duși de nas. Unele cîntare ajung să arate cu peste 30% mai mult decît cea reală. Inspectorii APCSP au efectuat mai multe controale și au depistat un număr uriaș de abateri.

"Foarte mulți comercianți în timpul controalelor sînt de negăsit iar administratorii se fac că nu cunosc nimic. În acest fel este imposibilă amendarea acestora. Cei care au cîntare neautorizate și/sau oferă date greșite riscă să le fie confiscate aparatul de măsurare. Am avut cazuri cînd la o greutate de 10 kg cîntarul arăta cu peste un kilogram mai mult. Este o abatere foarte serioasă", a declarat Andrian Bunduc.

În piețe din raioanele țării situația este și mai gravă. La una din piețele din raionul Rîșcani nu a fost găsit niciun cîntar autorizat. Există suspicii că aproape toate cîntarele duc în eroare consumatorii, respectiv suferă pierderi consistente.


"De regulă comercianții în mod intenționat reglează cîntarele în defavoarea consumatorului. Puține sînt cazurile în care cîntarele procurate de agenții economici sînt defecte. Cu toate că sînt și asemenea cazuri. Anume din acest motiv se solicită avizul metrologic al unităților de măsură", a subliniat oficialul.

Deasemenea Andrian Bunduc a făcut apel către toți consumatorii să depună imediat plîngeri dacă au avut de suferit de pe urma unor asemenea situații.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?