Transnistria stiri: 1380
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Dosarul lui Platon nu va fi rejudecat la Curtea de Apel

7 mai. 2020,, 18:43   Societate
3174 0

Curtea Supremă de Justiție a respins recursul avocaților omului de afaceri Veaceslav Platon, care au cerut ca dosarul în care este învinuit de delapidare de fonduri de la Banca de Economii să fie rejudecat la Curtea de Apel. Decizia motivată urmează a fi pronunțată pe 5 iunie.

Contactat de tv8.md, avocatul Eduard Rudenco a spus că nu cunoaște deocamdată care e decizia instanței, de aceea, nu poate să comenteze, dar ne-a sugerat să revenim mai tîrziu, după ce o va studia.

Avocații au făcut recurs la CSJ în dosarul în care Veaceslav Platon a fost condamnat la 18 ani de închisoare, făcînd trimitere la mai multe încălcări din proces.

Omul de afaceri, condamnat cumulativ la 25 de ani pușcărie, în dosarul furtului miliardului și cel în care este acuzat de sustragerea a sute de milioane de lei din conturile „Moldasig” ar fi fost eliberat, dacă CSJ accepta recursul, iar Curtea de Apel casa sentința și trimitea dosarul la rejudecare în primă instanță.


Veaceslav Platon a fost învinuit că a organizat și a dirijat transferul a peste 3,5 milioane de lei şi aproximativ 10 milioane de dolari din conturile „Moldasig” și „Aliance Insurance Group”, după ce a fost blocată activitatea unui grup de acționari de către Comisia Naţională a Pieţii Financiare.

Amintim că Platon a fost condamnat definitiv de Curtea Supremă de Justiție la 18 ani de închisoare pentru frauda bancară, iar pedeapsa primită pentru escrocherie și corupere a fost cumulată, în total fiindu-i stabilită o pedeapsă de 25 de ani de detenție.

Veaceslav Platon se află în Penitenciarul nr.13 din Chișinău. Pe 22 ianuarie, magistrații Judecătoriei Ciocana i-au redus aproape doi ani din pedeapsă, pentru condiții proaste de detenție. Decizia a fost atacată de avocații lui Platon, care cer reducerea termenului cu 695 de zile.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?