Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Cererea privind strămutarea cauzei penale pe numele lui Cristian Rizea, respinsă de CSJ

8 apr. 2021,, 11:12   Societate
2089 0

Curtea Supremă de Justiție a respins cererea Corinei Stratan, avocata fostului deputat român Mihai Cristian Rizea, învinuit că ar fi dobîndit ilegal cetățenia Republicii Moldova, privind strămutarea cauzei penale la o altă instanță de judecată.

Stratan a menționat în solicitare că nu este de acord cu faptul că demersul privind prelungirea arestului pe numele lui Cristian Rizea este examinată de magistratul Judecătoriei Ciocana, Ghenadie Pavliuc.

Decizia a fost luată în data de 7 aprilie, de către Colegiul Penal al Curții Supreme de Justiție, în componența magistraților Iurie Diaconu, Liliana Catan și Victor Boico.

Cererea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.

„Curtea Supremă de Justiţie strămută judecarea unei cauze penale de la instanţa competentă la o altă instanţă egală în grad numai în cazul în care prin aceasta se poate obține soluționarea ei obiectivă, rapidă, completă şi se asigură desfășurarea normală a procesului”, se menționează în decizia CSJ.


„Faptul că anterior judecătorul Pavliuc Ghenadie a examinat asemenea demersuri în privința lui Mihai (Rizea) Cristian nu excludea dreptul lui de a exercita funcția sa în examinarea demersului dat, dacă nu este prezentat motiv legitim ce ar indica contrariul. În asemenea împrejurări, Colegiul penal conchide, că motivele invocate în cerere nu pot servi drept temei de strămutare a cauzei, nu sînt invocate argumente concrete şi obiective ce ar confirma necesitatea strămutării cauzei în altă instanță egală în grad”, se mai arată în decizia Curții Supreme de Justiție.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?