X 
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

În atenția șoferilor de taxi!

7 sep. 2022,, 14:30   Societate
2280 0

Agenția Națională Transport Auto spune că primește numeroase reclamații partea utilizatorilor serviciilor de taxi, astfel vine cu precizări, reamintindu-le șoferilro de taxi cum trebuie să arate mașina lor atunci cînd pornesc la drum.

„În regim de taxi se admit autoturismele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

a) sînt dotate cu aparat de taxat în stare de funcționare legalizat, verificat metrologic şi înregistrat la Serviciul Fiscal de Stat;

b) sînt dotate cu lampă de taxi în stare funcțională, conform prevederilor Regulamentului transporturilor rutiere de persoane şi bagaje;

c) dispun de însemnele, înscrisurile, elementele de culoare ale caroseriei şi dotările specificate în Regulamentul transporturilor rutiere de persoane şi bagaje;


d) dispun de inscripția: „În cazul în care nu este emis şi înmânat bonul de casă pe suport de hârtie și/sau în formă electronică, consumătorul are dreptul să nu achite călătoria”, se arată în mesajul ANTA.

Totodată, operatorii de transport sînt obligați să respecte prevederile art. 20 alin. (2) al Legii nr. 60 din 30.03.2012 privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități, prin care toți operatorii de taxi au obligația să asigure cel puțin o mașină adaptată transportului persoanelor cu dizabilități care utilizează fotoliul rulant. Constituie discriminare refuzul conducătorului de taxi de a asigura transportul persoanei cu dizabilități şi al dispozitivului de mers. Dispozitivul este transportat gratuit, fără aplicarea unor taxe suplimentare.

3
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?