Transnistria stiri: 1364
Eurovision stiri: 499

Informație importantă pentru moldovenii din Franța

29 noi. 2019,, 18:44   Societate
6011 0

Cetățenii moldoveni care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Franceză urmează să țină cont de următoarele.

La 5 decembrie 2019, dar și după această dată, este anunțată o grevă a Regiei Autonome a Transporturilor Pariziene (RATP), a companiei naționale de căi ferate (SNCF), a sindicatelor FO-Transports et logistique (sindicat al șoferilor) și FO-Air France (sindicat al personalului la sol), care vor duce la perturbări ale circulației feroviare, urbane și interurbane, precum și în rețeaua rutieră și în orarul zborurilor companiilor aeriene.

Conform datelor Companiei Naționale de Căi Ferate: Oui.SNCF cetățenii sînt rugați să aleagă alternative de călătorie și să se informeze de pe pagina de Internet.

despre trenurile care circulă la data de 5 decembrie 2019. Informațiile despre evoluțiile din sistemele de circulație vor fi disponibile începînd de marți, 3 decembrie 2019, orele 17:00, iar pe toată durata grevei vor fi disponibile zilnic, la aceeași oră, informații despre trenurile ce vor circula a doua zi.

Reamintim că cetățenii moldoveni pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei Republicii Moldova la Paris.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?