Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

În Rusia și Italia ziarele au fost recunoscute drept bunuri esențiale în timpul autoizolării ©

8 apr. 2020,, 10:52   Societate
3260 0

Guvernul rus a publicat pe 30 martie o nouă listă a bunurilor esențiale în timpul autoizolării, adică mărfurile care pot fi comercializate în timpul săptămânii nelucrătoare din 30 martie până pe 5 aprilie. Comparativ cu lista precedentă, aceasta include și publicațiile periodice, scrie kp.md.

„Cu toate acestea, la Moscova, de exemplu, chioșcurile de presă nu aveau de gând să se închidă”, scrie ziarul. „Dar în regiuni situația este diferită: în Sankt Petersburg, Tver, Crimeea și Blagoveshchensk au decis să sisteze activitatea chioșcurilor”.

Săptămâna aceasta, începând cu 6 aprilie, în capitala de nord a Rusiei chioșcurile de presă și-au reluat activitatea. Potrivit postului de televiziune Rossia 24, autoritățile din Sankt Petersburg au recunoscut presa tipărită ca una dintre mărfurile esențiale în timpul autoizolării și au permis vânzarea acesteia.

În Italia chioșcurile sunt obligate să activeze așa cum activau până la pandemia de coronavirus. Autoritățile italiene consideră că orice publicații tipărite sunt „bunuri esențiale”, deci activitățile lor nu trebuie întrerupte. Explicația e simplă: bătrânii care domină populația sunt obișnuiți să cumpere ziare și nu să citească online, scrie Rossiskaya Gazeta.

„În ultimele două săptămâni, vânzările au crescut cu 30%”, a spus un vânzător din Roma, Marco Fioretti, care deschide chioșcul în fiecare dimineață la 05:30, înarmat cu mască și dezinfectant.

Amintim că la Chișinău, autoritățile locale nu numai că au închis toate chioșcurile care vând ziare odată cu introducerea codului roșu și stării de urgență, dar continuă să le demoleze chiar și în timpul carantinei.

„Atragem atenția autorităților asupra faptului că încetarea tipăririi publicațiilor periodice va afecta conștientizarea unei părți semnificative a populației, inclusiv a sutelor de mii de rezidenți din mediul rural și ca conduce la o suspendare completă sau parțială a activității economice a redacțiilor și companiilor din industria tipografiei. O astfel de situație va fi o povară atât pentru lucrători, cât și pentru afaceri, precum și pentru stat, care ar trebui să participe la eliminarea acestor dificultăți”, se arată în scrisoarea deschisă a Asociației Presei Independente a Republicii Moldova către Comisia pentru Situații de Urgență, Parlament și Guvern.

0
0
0
0
0

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?