X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Vacanță prelungită pentru elevii din Chișinău, Bălți și Găgăuzia. Recomandarea CNESP

28 oct. 2021,, 10:37   Societate
7308 0

Vacanța elevilor ar putea fi prelungită pînă pe 7 noiembrie în municipiile Chișinău și Bălți și UAT ale unității teritoriale autonome Găgăuzia, în care este stabilit pragul de alertă roșu. Recomandarea a fost făcută de Comisia Națională Extraordinară pentru Sănătate Publică (CNESP).

„Se recomandă Ministerului Educației și Cercetării examinarea posibilității extinderii vacanței de toamnă 2021 pentru elevii din instituțiile de învățămînt primar, gimnazial și liceal pînă la 7 noiembrie în teritoriile, în unitățile administrativ-teritoriale (UAT) de nivel întîi, UAT de nivelul al doilea: municipiile Chișinău și Bălți și UAT ale unității teritoriale autonome Găgăuzia, în care este stabilit pragul de alertă roșu”, se arată în document, scrie newsmaker.md.

Amintim că vacanța de toamnă a elevilor a fost prelungită pînă la 9 zile, în perioada 23 octombrie – 31 octombrie 2021. Elevii din învățămîntul primar, gimnazial şi liceal vor trebui să recupereze cele două zile suplimentare de vacanță, impuse de Ministerul Educației și Cercetării. O indicație în acest sens a fost inclusă în documentul semnat, pe 15 octombrie, de ministrul Anatolie Topală.

Hotararea Cnesp Nr 64 Redac... by Stela Untila

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?