Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

La USM va fi implementat proiectul pilot al serviciului de îngrijire a copiilor de 0-3 ani

1 dec. 2022,, 17:46   Societate
3538 0

Universitatea de Stat din Moldova și Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS) au semnat un Memorandum prin care va fi lansat, în premieră, proiectul pilot al serviciului de îngrijire a copiilor de 0-3 ani în cadrul Universității de Stat din Moldova, a cărui scop este de a ajuta familiile tinere să muncească și să studieze.

Documentul a fost semnat astăzi de către Rectorul USM, Igor Șarov și Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spătari.

Astfel, motivați de dorința de a îmbunătăți politicile sociale adresate familiilor cu copii și deschiderea spre dezvoltarea și consolidarea ecosistemului universitar, la USM vor fi dezvoltate serviciile de îngrijire a copiilor de 0-3 ani, organizate de angajator la locul de muncă, în vederea facilitării participării femeilor pe piața muncii și/sau în procesul educațional.

Memorandumul prevede deschiderea unui spațiu în cadrul Universității de Stat din Moldova, dotat corespunzător, pentru asigurarea unei îngrijiri în siguranță a copiilor de 0-3 ani.

În acest sens, USM în comun cu MMPS, se angajează să faciliteze selectarea, formarea profesională și implicarea personalului calificat și a voluntarilor în prestarea serviciilor de îngrijire a copiilor de 0-3 ani, în cadrul noului serviciu creat în cadrul universității.


La fel, mediul academic va fi încurajat să participe la elaborarea ghidurilor metodologice, instrucțiunilor etc. care să asigure buna implementare a serviciului de îngrijire a copiilor de 0-3 ani.

3
1
0
0
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?