X 
Transnistria stiri: 1364
Eurovision stiri: 499

S-a stins din viață academicianul Haralambie Corbu

13 mai. 2021,, 11:37   Societate
2211 0

Academicianul Haralambie Corbu, doctor habilitat în filologie, profesor universitar, critic și istoric literar, laureat al Premiului de Stat, deținător al „Ordinului Republicii”, s-a stins din viață la vîrsta de 91 de ani.

Academicianul s-a născut la 15 februarie 1930 în satul Dubăsarii Vechi, în anul 1951 a absolvit Institutul Pedagogic „Ion Creangă”. Activitatea ştiinţifică şi-a început-o la Institutul de Istorie, Limbă și Literatură al Filialei Moldovenești a Academiei de Științe a URSS, urmînd apoi doctoratul la Institutul de Literatură Universală „M. Gorki" din Moscova.

În anul 1975 a susținut teza de doctor habilitat în filologie, iar în 1984, a fost ales membru al Academiei de Știinţe a Moldovei. Academicianul şi-a dedicat activitatea valorificării patrimoniului naţional literar, prin numeroase și relevante monografii, studii, culegeri de articole științifice.

Savantul a publicat peste 650 de lucrări, inclusiv 28 de cărți de autor, a fost coautor și redactor științific a circa 80 de lucrări colective.

Pentru activitatea sa, academicianului i-au fost conferite distincții de stat și academice: laureat al Premiului de Stat al Republicii Moldova în domeniul științei și tehnicii (1985), „Ordinul Republicii” (1996), Ordinul „Prietenia Popoarelor” (1978), titlul „Om Emerit” (1996), Medalia „Mihai Eminescu” (1999), Medalia „Dimitrie Cantemir” (2000), Medalia „Meritul științific”, Laureat al concursului „Savantul Anului” în domeniul științelor umanistice (2005) ș. a.


„Comunitatea academică a pierdut un distins om de ştiinţă. Suntem profund îndurerați de această pierdere irecuperabilă pentru patrimoniul ştiinţific naţional, dar şi pentru personalitatea lui Haralambie Corbu. Transmitem condoleanțe și compasiune familiei îndurerate şi tuturor celor care l-au cunoscut pe distinsul academician”, se arată într-un comunicat al Ministerului Educației, Culturi și Cercetării.

Totodată, acesta a fost membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova, membru titular al Academiei Internaţionale Central-Europene de Ştiinţe şi Artă, membru al Comitetului de Conducere al Asociaţiei Internaţionale de Studii Sud-Est-Europene.

Academicianul va fi înmormîntat astăzi, 13 mai, la Cimitirul Central Ortodox de pe strada Armenească din Chișinău.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?